Deficitul de colectare a TVA in Romania este de 37,2%, cel mai mare din UE (studiu)
Data publicarii: 07-10-2017 | EconomieRomania ramane statul membru care inregistreaza cel mai mare deficit de colectare de TVA, de 37,2%, aceasta traducandu-se intr-o suma neincasata de aproximativ 7,7 miliarde de euro, se arata intr-un comunicat de presa al PwC, care citeaza un studiu al Comisiei Europene, ce cuprinde date aferente anului 2015.
'Pentru a pune lucrurile în context, suma necolectată din TVA este mai mare decât alocările bugetare ale României în anul 2017 pentru educație, investiții în infrastructură sau sănătate', declară Daniel Anghel, lider impozite și taxe indirecte PwC Europa Centrală și de Est.
Acesta susține că PwC România a susținut în mod constant necesitatea implementării unor măsuri de creștere a gradului de colectare a TVA și de combatere a evaziunii fiscale.
'O soluție în acest sens ar fi preluarea bunelor practici ale altor state membre, cu rezultate palpabile apărute într-un termen rezonabil și numai după consultări cu mediul de afaceri și, dacă este cazul, cu Comisia Europeană. Există soluții care au avut un rol important atât în creșterea gradului de colectare, cât și din perspectiva impactului pozitiv asupra mediului de afaceri, precum: Dosarul Standard de Audit pentru taxe, obligativitatea utilizării unui software certificat pentru facturare sau menținerea unei baze de date pentru monitorizarea centralizată a TVA', a adăugat Anghel.
Potrivit studiului, România a înregistrat, totuși, o îmbunătățire în privința colectării de TVA pe parcursul anului 2015.
'Evaziunea în zona de TVA s-a diminuat în principal ca urmare a trecerii la cota redusă de TVA pentru produsele alimentare și a măsurilor colaterale, cum ar fi taxarea inversă și limitarea plăților în numerar. Lupta împotriva fraudei TVA trebuie să continue și să fie bazată în principal pe operaționalizarea obținerii informațiilor fiscale prin intermediul infrastructurii IT a ANAF și prin automatizarea analizei de risc', a mai arătat oficialul PwC.
Studiul Comisiei Europene privind deficitul de încasare a TVA în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene cuprinde date aferente anului 2015. Conform rezultatelor cercetării, țările din Uniunea Europeană au înregistrat un deficit de aproximativ de 152 de miliarde de euro din TVA, în intervalul de referință.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut