Pretul energiei pe piata spot a bursei OPCOM creste marti cu 20%; Romania va importa electricitate toata ziua
Data publicarii: 10-10-2017 | EconomiePretul energiei electrice pe piata spot (PZU) a bursei de specialitate OPCOM, cu livrare in ziua de marti, a ajuns la 314 lei pe MWh, fiind cu aproape 20% mai mare decat pretul energiei cu livrare luni, potrivit datelor publicate pe site-ul operatorului pietei.
Vârful de preț este de 511 lei pe MWh și va fi atins în intervalul 20 al zilei de marți, respectiv între orele 19:00 și 20:00.
Președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), Ion Lungu, a declarat, pentru AGERPRES, că una dintre cauze este prognoza extrem de mică privind producția de energie eoliană pentru ziua de marți.
"Mă așteptam la cotații mai ridicate pentru mâine, însă nu estimam un preț mai mare de 300 de lei pe MWh. Prețul pentru mâine, de 314 lei pe MWh, nu cred că este chiar un preț real, cel mai probabil este cauzat de faptul că, după ce zilele trecute producția de energie eoliană a fost foarte mare, se trece brusc la o perioadă de prognoză eoliană redusă", a precizat Lungu.
Producția de energie eoliană luni, la ora 15:30, era pe ultimul loc în topul surselor de generare a energiei electrice, cu doar 52 de MW, adică 0,72% din total, spre deosebire de ziua de duminică, în care energia eoliană era pe primul loc, cu 2.208 MW.
În plus, prețul a crescut și în urma majorării consumului de energie electrică. Această creștere a consumului a venit în contextul unor zile friguroase, în care unele sisteme de încălzire centralizată nu au fost pornite, iar populația s-a încălzit cu echipamente electrice.
Consumul de energie luni, la ora 15:30, era de 7.133 MW, cu 6-7% mai mare decât la începutul săptămânii trecute.
Totodată, datele OPCOM mai arată că, marți, România va avea aceleași prețuri cu Ungaria, iar țara noastră va importa energie pe Piața pentru Ziua Următoare în toate intervalele orare. Cum energia electrică în piețele cuplate curge spre zona cu prețul cel mai mare, acest lucru arată că, fără importuri, prețurile ar fi fost și mai mari la noi, ceea ce înseamnă că, în România, costurile marginale sunt ridicate.
Luni, la ora 16:00, soldul import-export de energie electrică al României era pe plus, cu un import de 155 MW.
Prețurile din România și Ungaria vor fi, marți, cele mai mari din cele patru țări cuplate (România, Ungaria, Slovacia și Cehia).
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut