Ministerul Energiei si ANRE au format o comisie pentru a verifica investitiile din retelele de distributie
Data publicarii: 10-10-2017 | EconomieO comisie formata din reprezentanti ai Ministerului Energiei si ai Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) va analiza starea retelelor electrice si a investitiilor asumate de operatorii de distributie, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.
Comisia, înființată prin Memorandum aprobat în ședința de Guvern, va fi operațională timp de un an, cu posibilitatea extinderii acestei perioade, dacă se va considera necesar.
"Anul 2017 ne-a pus față în față cu mai multe episoade de vreme extremă. De fiecare dată am avut de-a face cu sute de stâlpi rupți, linii distruse și sute de mii de români fără curent electric. Este foarte adevărat că schimbările climatice își spun cuvântul, iar evenimentele meteo sunt poate mult mai violente decât în anii precedenți. Dar chiar și așa, amploarea avariilor indică o stare precară a rețelelor de distribuție. Vrem ca prin această comisie să vedem dacă investițiile planificate de operatorii de distribuție au fost făcute și dacă acestea au fost efectuate corespunzător și la standarde de calitate, la fel ca în țările de origine ale unora dintre aceste companii", a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei, citat în comunicat.
Proiectul de strategie energetică a României estimează că, în perioada 2017 — 2030, cu orizont 2050, necesarul investițional în rețelele electrice trebuie să ajungă la circa 500 de milioane de euro anual. Investițiile includ echipamente și tehnologii care fac tranziția către 'rețele inteligente' cu comunicare bidirecțională, cu gestiune eficace și cu flexibilitate mai mare în operare.
'Este clar că este nevoie de investiții în rețelele electrice, iar cei în măsură să le facă sunt operatorii de distribuție, titulari de licență cu contract de concesiune, care activează pe teritoriul României. Au trecut peste 10 ani de la marile privatizări ale rețelelor de distribuție și ne-am fi așteptat la o mai mare siguranță și continuitate în alimentarea populației. În acest interval de timp valoarea facturilor a crescut semnificativ. Totuși, în România mai există, din păcate, rețele electrice mai vechi de 35 de ani. Ne-am fi dorit ca aceste creșteri să fie dublate de o calitate mai bună a serviciului livrat populației', a mai spus Toma Petcu.
Conform memorandumului, Comisia urmează să efectueze o analiză a modului de organizare la nivelul ODC a activității de mentenanță: modalitatea de elaborare a programelor de mentenanță și procedurile de urmărire a realizării programelor propuse.
Comisia va efectua o analiză a modului de organizare la nivelul ODC a activității de investiții: procedurile de elaborare a programelor de investiții, inclusiv modalitatea de stabilire a investițiilor prudente și prioritizarea acestora; urmărirea realizării investițiilor propuse.
Analiza va include și studii de caz privind incidentele deosebite din rețelele de distribuție apărute în anul 2017.
"Activitatea Comisiei se va desfășura în București și la sediile ODC unde se vor efectua vizite de lucru. Comisia se va întruni cel puțin o dată pe lună. Activitatea Comisiei se va finaliza cu un raport care va fi prezentat Guvernului, ce va conține probleme identificate și recomandări care ar putea conduce la remedierea neconformităților precum și, după caz, propuneri de modificare/completare a cadrului legal aplicabil", se mai arată în comunicat.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut