Havrilet (ANRE): Comisia Europeana nu este de acord ca 70% din gaze sa fie tranzactionate pe bursa
Data publicarii: 13-10-2017 | EconomieComisia Europeana a transmis autoritatilor romane o scrisoare in care avertizeaza ca se poate trece la o noua etapa in procedura de infringement declansata impotriva Romaniei pentru blocarea exporturilor de gaze, daca Parlamentul aproba obligatia ca 70% din gaze sa fie tranzactionate pe bursa, a declarat, joi, Niculae Havrilet, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), in cadrul audierilor din comisia parlamentara de ancheta a activitatii ANRE.
Aceasta în contextul în care, pe 4 octombrie, Comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților a avizat pozitiv legea de aprobare a OUG 64/2016, iar unul dintre amendamentele votate instituie obligația ca 70% din gaze să fie tranzacționate pe bursa OPCOM.
"Există o scrisoare, ne-a fost prezentată neoficial de operatorul de transport, care avea o relație directă cu comisarul, în care se precizează că anumite elemente din ordonanța 64 aprobate în ședința comisiei din 4 octombrie ar contraveni unor obligații potrivit cărora statele membre trebuie să participe la piața comună internă prin facilitarea demersurilor de tranzacții transfrontaliere. Stabilirea unui coeficient cert, mare, consideră dânșii, adică 70% pentru tranzacționarea obligatorie, ar duce la imposibilitatea tranzacționării transfrontaliere, deci practic împiedică exportul", a precizat Havrileț, răspunzând la întrebarea deputatului PNL Lucian Bode.
El a amintit că Executivul european a declanșat deja procedura de infringement împotriva României pe această temă.
"România are deja o cauză la Curtea Europeană de Justiție privitoare la acest lucru, iar în această scrisoare se menționează faptul că, în cazul în care România nu trece la o altă soluție — pentru că dezvoltarea pieței gazelor este foarte importantă și există o propunere, respectiv utilizarea punctului virtual de tranzacționare pentru titluri de transfer, care ar fi o soluție mai bună decât stabilirea unui procent, care până la urmă este un procedeu oarecum în afara experienței — această scrisoare atrage atenția că se poate trece la următorul pas cu privire la acțiunea de infringement", a susținut președintele ANRE.
În cadrul audierilor de joi, Havrileț a mai fost întrebat de Lucian Bode de ce crede că, după patru ani în care Parlamentul a aprobat și a lăudat rapoartele de activitate ale ANRE, în acest an raportul a fost respins.
Havrileț a arătat că momentul care a declanșat disensiuni între reglementator și parlamentari a fost 1 aprilie 2017, când piața gazelor a fost complet liberalizată, iar o altă cauză care a stârnit nemulțumiri din partea Legislativului a fost faptul că ANRE nu a fost de acord cu anumite elemente din ordonanța 64.
"Acesta este primul an când ANRE nu mai fixează prețurile de achiziție a gazelor, ci doar verifică dacă costurile de achiziție a gazelor sunt în concordanță cu prețul din piață, adică au fost făcute la prețuri medii ponderate", a arătat oficialul ANRE.
Potrivit acestuia, dacă prețul de achiziție a gazelor era de 60 de lei pe MWh înainte de 1 aprilie, momentul liberalizării, acesta a crescut la 67 de lei în timpul verii și la 71-72 de lei pe MWh pentru gazele cu livrare la iarnă.
Havrileț a arătat că, dacă nu ar fi avut loc liberalizarea, prețurile ar fi crescut și mai mult: "Dacă piața nu s-ar fi liberalizat la 1 aprilie, calendarul arăta că prețul ar fi trebuit să fie acum 78 de lei pe MWh".
Aceasta a dus la o creștere de preț pentru consumatorul final de 4-6% la nivelul anului gazier 2017-2018, a mai spus Havrileț.
La finele lunii septembrie, vicepreședintele ANRE, Emil Calotă, a declarat că prețul final al gazelor pentru consumatorii casnici ar trebui să crească cu 6% în trimestrul al patrulea al anului, ca urmare a condițiilor din piață. Ulterior, Havrileț a precizat că decizia va fi luată spre finalul lunii octombrie, urmând ca scumpirea să intre în vigoare de la 1 noiembrie.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut