Volkswagen vrea sa diferentieze mai bine brandurile din portofoliul sau pentru a creste eficienta
Data publicarii: 13-10-2017 | EconomieGrupul auto Volkswagen va diferentia mai mult cele trei marci de masa din portofoliul sau (VW, Skoda si Seat), pentru a reduce suprapunerile si a calma tensiunile interne, a declarat joi directorul general Matthias Mueller, transmite Reuters.
Volkswagen, cel mai mare constructor auto mondial și european, vrea să devină mai eficient pentru a putea finanța tranziția la vehiculele electrice în urma scandalului Dieselgate.
Matthias Mueller a informat că boardul executiv a fixat noi obiective pentru mărcile sale de masă pe baza celor 14 grupuri de clienți de pe piața europeană. "Principala provocare este să atingem o acoperire perfectă a pieței cu teritorii clare pentru mărci...Trebuie să fim capabili să utilizăm mai bine sinergiile pe care le oferă alianța noastră unică de mărci", a declarat Matthias Mueller, la o reuniune a aproximativ 400 de manageri organizată la Wolfsburg.
O serie de surse din interiorul VW au declarat săptămâna trecută pentru Reuters că managerii și sindicatele de la VW vor să reducă concurența care vine de la marca low-cost Skoda, prin mutarea unei părți din producție în Germania. În replică, Skoda și-a reafirmat angajamentul față de țara de origine, anunțând că intenționează să facă angajări în Cehia.
Poziționarea mărcilor noastre este "un subiect emoțional care recent a făcut valuri" a recunoscut Mueller. "Desigur, uneori este foarte dificil să realizeze un echilibru între diferite interese" a adăugat șeful de la Volkswagen.
Separat, Matthias Mueller a informat că grupul Volkswagen se așteaptă să realizeze economii semnificative cu costurile de dezvoltare la mărcile sale premium Audi și Porsche prin nouă lor platformă comună de producție pentru vehiculele electrice.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut