CIAS va avea un dispecerat de urgenta permanent; numarul maxim de posturi va fi suplimentat (proiect)

Data publicarii: 17-10-2017 | Economie

Numarul maxim de posturi la Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile (CIAS) va fi suplimentat cu cinci, in vederea infiintarii unui dispecerat de urgenta permanent cu atributii de preluare si tratarea apelurilor de urgenta primite prin centrul unic pentru apeluri de urgenta, 112, potrivit legislatiei in vigoare.

Instituția a fost înființată în anul 2009, este finanțată din venituri proprii și funcționează cu un număr de 44 posturi.

Conform Notei de fundamentare care însoțește proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea Anexei nr. 2 la HG nr. 21/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, prin HG nr. 228/2013, Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile — CIAS a fost desemnat ca agenție specializată de intervenție, care are obligația să acționeze în cazul apelurilor de urgență, în situația unui accident sau incident aviatic civil. În consecință, în cadrul CIAS trebuie înființat un dispecerat de urgență permanent cu atribuții de preluare și tratarea apelurilor de urgență primite prin centrul unic pentru apeluri de urgență — 112.

"În prezent, instituția asigură această activitate cu personalul existent, dar nu are înființat dispeceratul de urgență ca structură separată, deoarece nu are posturile necesare și nu poate distribui posturi din alte structuri. Pentru înființarea dispeceratului ca structură separată și funcționarea în program permanent este necesară modificarea numărului maxim de posturi prin suplimentarea numărului de posturi cu 5. Acest fapt se poate realiza prin modificarea Anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor. Prin angajarea unui număr de cinci persoane la acest dispecerat se va asigura programul de permanență prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 228/2013", se spune în Nota de fundamentare.

Toate instituțiile publice care funcționează în subordinea MT au stabilit numărul maxim de posturi în Anexa nr. 2 la HG nr. 21/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările ulterioare.

"Menționăm că în anul 2013, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență nr. 77/2013, au fost reduse posturile vacante indiferent de specialitatea acestora, în prezent instituțiile respective se confruntă cu o lipsă a personalului de specialitate în condițiile în care activitatea acestora s-a dezvoltat și/sau s-a diversificat. Numărul insuficient de personal conduce la efectuarea muncii peste programul normal de muncă, de către personalul existent, fără ca aceasta să poată fi compensat cu timp liber corespunzător", se precizează în documentul citat.

Cheltuielile pentru posturile suplimentare vor fi suportate din veniturile proprii ale instituției.

Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) este organism tehnic permanent specializat al Ministrului Transporturilor desemnat să organizeze, să conducă, să coordoneze, să controleze și să execute investigația tehnică a evenimentelor de aviație civilă în scopul determinării faptelor, cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea acestora și să emită recomandări pentru asigurarea zborului.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: