Inversarea Brexitului ar avea un impact pozitiv asupra economiei britanice, sustine OECD
Data publicarii: 18-10-2017 | EconomieUn al doilea referendum care sa inverseze Brexitul ar avea un impact "pozitiv" si "semnificativ" asupra economiei britanice, a apreciat marti Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), dar Guvernul de la Londra a raspuns imediat ca nu va avea loc un al doilea referendum, informeaza AFP.
În cel mai recent raport al său cu privire la Marea Britanie, OECD estimează că anul viitor economia britanică va înregistra o creștere de doar 1%, apreciind că incertitudinile cu privire la Brexit ar putea lăsa Marea Britanie fără un acord de liber schimb cu UE până la data oficială de ieșire din blocul comunitar. În plus, OECD avertizează că cursul de schimb liră-euro ar putea atinge noi minime istorice, ceea ce ar duce la o retrogradare a ratingului de țară, dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană fără un acord.
"Investițiile companiilor se vor reduce iar presiunile prețurilor ar sufoca consumul privat. Deficitul de cont curent ar fi mai greu de finanțat, chiar dacă cel mai probabil se va reduce", avertizează OECD.
Organizația economică internațională sugerează, însă, că Marea Britanie ar putea evita toate aceste riscuri cu o inversare a Brexitului. "În cazul în care Brexitul va fi inversat printr-o decizie politică (schimbarea majorității, un nou referendum etc), impactul pozitiv asupra creșterii economice va fi unul semnificativ", susține OECD.
În replică, Guvernul conservator de la Londra a spus că nu se pune problema ca Marea Britanie să revină asupra deciziei de a ieși din Uniunea Europeană, conform rezultatului referendumului din 23 iunie 2016. "Vom ieși din UE și nu va avea loc un al doilea referendum". a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic într-un scurt comunicat de presă difuzat la câteva minute după publicarea raportului OECD.
Înființată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială și de guvernare. Cele 35 de state membre OECD dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut