CNAIR: 55 de contracte subsecvente pentru deszapezire, semnate; valoarea lor depaseste 143 milioane de lei

Data publicarii: 26-10-2017 | Economie

Toate cele 55 de contracte subsecvente pentru intretinerea curenta pe timpul iernii 2017-2018 au fost semnate, valoarea totala a acestora depasind 143,275 milioane de lei, informeaza, miercuri, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

"În conformitate cu programul întocmit de către CNAIR SA în ceea ce privește întreținerea curentă pe timp de iarnă 2017-2018, s-a încheiat semnarea tuturor celor 55 de contracte subsecvente (pe trimestrul IV 2017, valabile până la 31.12.2017), parte componentă a Acordurilor cadru încheiate, în termenul asumat de companie, 25.10.2017", spune CNAIR, într-un comunicat.

În ceea ce privește cele două Acorduri cadru pentru Autostrada A1(București-Pitești) și A3 (București-Ploiești), care sunt contestate la Curtea de Apel București, CNAIR precizează că, până la semnarea lor, activitatea de deszăpezire pe cele două autostrăzi va fi asigurată de DRDP București prin redistribuirea de utilaje de la alte secții.

Pe DRDP-uri, cea mai mare valoare a contractelor subsecvente o consemnează DRDP București, cu suma totală de 29,716 milioane de lei, urmat de DRDP Iași, cu 22,089 milioane de lei, și DRDP Constanța — 20,436 milioane de lei.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: