BCE a redus volumul achizitiilor lunare de active la 30 de miliarde de euro

Data publicarii: 27-10-2017 | Economie

Banca Centrala Europeana (BCE) va reduce la jumatate, din ianuarie 2018, volumul achizitiilor lunare de active, de la 60 de miliarde de euro (50,7 miliarde de dolari) la 30 de miliarde de euro (35,3 miliarde de dolari), diminuand programul sau de relaxare cantitativa (QE), pe fondul redresarii economiei, transmit Bloomberg si Reuters.

De asemenea, BCE a extins cu nouă luni programul, optând să achiziționeze mai puține obligațiuni dar pentru o perioadă mai îndelungată, pentru a-i reasigura pe investitori că va oferi mult timp o politică monetară relaxată.

"Dacă perspectivele devin mai puțin favorabile sau în cazul în care condițiile financiare nu mai sunt în concordanță cu înregistrarea de noi progrese în direcția unei ajustări susținute a traiectoriei inflației, Consiliul guvernatorilor este pregătit să extindă dimensiunea și/sau durata programului", se precizează în comunicatul BCE.

De la 1 ianuarie 2018, BCE va continua timp de nouă luni să cumpere active, valoarea totală a programului urmând să depășească 2.500 de miliarde de euro.

La ședința de politică monetară, Consiliul guvernatorilor BCE a menținut joi dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichiditățile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.

În 7 septembrie, Banca Centrală Europeană și-a îmbunătățit estimările privind creșterea economică înregistrată de zona euro în 2017, dar și-a revizuit prognoza de inflație ca urmare a aprecierii monedei euro.

Conform noilor estimări ale BCE, produsul intern brut al zonei euro ar urma să înregistreze o creștere de 2,2% în acest an, față de un avans de 1,9% cât estima în luna iunie. În schimb, prognoza de creștere pentru următorii ani a rămas neschimbată la 1,8% în 2018 și la 1,7% în 2019.

În ceea ce privește inflația însă, BCE și-a redus proiecțiile în urma aprecierii monedei euro. Conform noilor estimări, prețurile de consum în zona euro ar urma să crească cu 1,5% în acest an, urmând ca în 2018 să înregistreze un avans de 1,2% și unul de 1,5% în 2019. Comparativ, în luna iunie a acestui an, BCE se aștepta ca prețurile de consum să crească cu 1,5% în acest an, cu 1,3% anul viitor și cu 1,6% în 2019.

Moneda euro s-a apreciat cu 13% în raport cu dolarul în acest an, o dovadă a creșterii economice robuste din zona euro, însă aprecierea monedei euro limitează inflația pentru că reduce costul importurilor.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: