Cartel Alfa sustine actiunea de organizare a unei greve generale
Data publicarii: 04-11-2017 | EconomieConfederatia Nationala Sindicala Cartel ALFA saluta decizia federatiilor sindicale membre, dar si a celor din celelalte confederatii, de a incepe procedurile pentru declansarea grevei generale impotriva masurilor fiscale de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat, se arata intr-un comunicat, remis vineri, AGERPRES.
Conform sursei citate, din calculele făcute de Cartel Alfa reiese că salariații sunt "principalele victime ale manipulării politice numite transfer al contribuțiilor".
"Marii perdanți sunt atât salariații din mediul economic, care riscă să le fie diminuate veniturile nete printr-o aplicare discreționară a măsurii de către angajatori, cât și salariații bugetari, care au avut ocazia să înțeleagă că marea creștere salarială, prin schimbarea definiției salariului, este doar o mare scamatorie politicianistă", reiese din comunicat.
Totodată, Confederația susține că o grevă generală este "sancțiunea firească" ce trebuie aplicată politicienilor aflați la guvernare care impun o agendă de măsuri fiscale care sunt în contradicție cu angajamentele pe care și le-au asumat față de lucrători.
CNS Cartel Alfa menționează printre principalele consecințe ale măsurilor: scăderea salariilor, în principal în mediul privat, prin aplicarea discreționară de către angajator a acestui transfer; plasarea în întregime a responsabilității întreținerii sistemelor publice de protecție socială pe umerii angajaților; o mărire ulterioară de contribuții va fi suportată doar de angajați; distrugerea unui model social european echilibrat, construit în zeci și zeci de ani de dialog social, negocieri colective și luptă susținută pentru drepturi sociale; bulversarea unui întreg sistem economic, fără un beneficiu real, și o presiune extraordinară pe un sistem administrativ care nu are capacitatea de a face față; haos legislativ, prin necesitatea modificării unei întregi legislații secundare care să corespundă cu noul model fiscal; deteriorarea și reducerea numărului serviciilor publice de sănătate prin efectul nealocării de la bugetul statului a sumelor corespunzătoare scutirilor de contribuții pentru anumite categorii.
"Cerem imperativ Guvernului să facă un pas înapoi cât încă mai este posibil, să renunțe la transferul contribuțiilor și să nu se proiecteze un buget de stat pentru anul viitor bazat pe aceasta acțiune. Soluția nu o reprezintă distrugerea unui întreg model social, funcțional în toate țările europene și în toate țările civilizate ale lumii care au un sistem de securitate. Nu este necesar să modificăm o întreagă realitate socială pentru a se potrivi cu o anumită ambiție a unui ministru, ci invers, actul de guvernare trebuie calibrat la nevoile societății", se mai spune în comunicat.
C.N.S.L.R. — Frăția a anunțat joi începerea procedurilor în vederea declanșării grevei generale în economia națională, sindicatul fiind nemulțumit în principal de transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica