Stroe: Conducerea CNAIR este analizata si vom lua o decizie pana la sfarsitul lunii

Data publicarii: 08-11-2017 | Economie

Activitatea conducerii Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) se afla in analiza, iar pana la sfarsitul lunii se va lua decizia care se impune, a declarat, marti, ministrul de resort, Felix Stroe, dupa audierile din Comisia pentru transporturi din Camera Deputatilor.

"Chiar în momentul în care vorbim, conducerea companiei este analizată și vom lua o decizie până la sfârșitul lunii", a spus Stroe, atunci când jurnaliștii l-au întrebat dacă pentru întârzierile în inaugurarea autostrăzilor promise la începutul anului, respectiv circa 90 de kilometri, va răspunde într-un fel conducerea CNAIR.

De asemenea, la audierile din comisie, ministrul a subliniat că este necesară reorganizarea mai multor activități.

"La CNAIR, trebuie să separăm foarte clar lucrurile. Să lăsăm o entitate care să răspundă de administrare și întreținere (CNAIR — n. r.) și să facem operațional CNIR-ul, respectiv Compania Națională de Investiții Rutiere. Trebuie să separăm categoric, definitiv partea de întreținere, partea de administrare de partea de investiții și lucrăm la această operaționalizare a CNIR. Există CNIR, lucrăm la acest proces de operaționalizare a CNIR din mers, fără să stopăm activitățile. Va prelua din mers problemele de investiții și va deveni operațional cât mai repede'', a dat asigurări ministrul.

Potrivit acestuia, trebuie recuperate multe întârzieri în ceea ce privește proiectele de infrastructură de autostrăzi.

"Am vizitat trei șantiere. Sunt vizite de lucru. Am constatat și lucruri bune și lucruri rele și am luat măsuri pentru respectarea graficelor de lucrări, pentru executarea de calitate a acestor lucrări și pentru luarea de măsuri foarte dure față de cei care nu-și fac treaba bine. Avem în atenție în mod deosebit corelarea corectă, justă a progresului fizic cu cel financiar, astfel încât ce am plătit să fie acoperit în realizări ale proiectului respectiv", a explicat el.

Felix Stroe a atras atenția asupra faptului că multe dintre aceste întârzieri au fost cauzate de birocrație, de chestiuni care țin de legislație.

"Din păcate, multe întârzieri sunt cauzate de lucruri birocratice, unor lucruri care țin de legislație. Sunt lucruri care în mod proactiv, printr-o coordonare a mai multor ministere, ar fi putut fi depășite mult mai repede. Vin de la o discuție foarte lungă, corectă și punctuală cu doamna viceprim ministru și ministru al Mediului, la care au fost prezenți și secretarii de stat ai doamnei ministru, dar și președintele Agenției de Protecție a Mediului. Am stabilit și am instituit două colective de lucru conduse de un secretar de stat. Mâine dimineață, la mine în birou, cele două grupuri de lucru vor fi prezente la ora 9:00 și le vom instrui, le vom stabili foarte clar modul de acțiune, astfel încât să nu mai așteptăm luni, ani obținerea unui aviz. De la început, Ministerul Transporturilor, ca beneficiar, să facă documentația în mod corect și de la început Ministerul Mediului să acționeze foarte rapid pentru emiterea — respectând prevederile legale — a acelor acorduri de mediu fără de care nu se poate obține autorizația de construcție și nu se pot demara lucrări. Motivele birocratice au dus la întârzieri enorme în realizarea unor proiecte", a precizat acesta.

Șeful de la Transporturi a subliniat că, în prezent, sunt 18 autostrăzi în execuție, "mai mari sau mai mici".

"Sunt 18 autostrăzi în execuție, mai mari sau mai mici. Fiecare proiect din cele 18 are un colectiv responsabil de realizarea sa, colectiv care este zilnic prezent pe șantier, la CNAIR spre analiză, în minister unde sunt convocați constructorul și CNAIR. Fiecare colectiv din cele 18 are activitate zilnică timp de 30 de zile pe lună'', a subliniat Stroe.

Sursa: Agerpress