UNTRR: O crestere de 7% a utilizarii autobuzelor in Uniunea Europeana ar reduce costurile de poluare cu 500 de milioane de euro
Data publicarii: 10-11-2017 | EconomieCosturile de poluare a aerului s-ar reduce cu 500 de milioane de euro daca ar creste cu 7% rata utilizarii autobuzelor si autocarelor in Uniunea Europeana, atrage atentia Uniunea Nationala de Transportatori Rutieri din Romania (UNTRR), citand concluziile Comisiei Europene, care a publicat miercuri a doua parte a pachetului mobilitate.
"Comisia Europeană a publicat pe 8.11.2017 a doua parte a pachetului mobilitate, propunând acțiuni pentru o mobilitate curată, printre care și măsuri importante de liberalizare a piețelor naționale pentru servicii regulate cu autobuze și autocare și a excursiilor locale, menite să stimuleze dezvoltarea de legături cu autobuzul pe distanțe lungi în Europa și să ofere alternative la utilizarea autoturismelor personale prin opțiuni de mobilitate suplimentare, de mai bună calitate și mai ieftine, în special pentru persoanele cu venituri reduse. O creștere cu 7% a utilizării autobuzelor și autocarelor în UE ar conduce, în opinia Comisiei, la reducerea costurilor de poluare a aerului cu 500 de milioane de euro și a costurilor legate de accidente cu 2,8 miliarde de euro. Mobilitatea pentru grupurile sociale defavorizate ar crește, de asemenea, cu 130 de miliarde de pasageri-kilometri", se arată într-un comunicat al UNTRR, remis joi AGERPRES.
UNTRR salută inițiativa Comisiei Europene, care recunoaște că "transportul cu autobuzul este cel mai curat și eficient mijloc de transport".
"Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România— UNTRR salută această inițiativă a Comisiei Europene, care recunoaște transportul cu autobuzul și autocarul ca fiind cel mai curat și mai eficient mijloc de transport, fapt evidențiat de mulți ani de industria transporturilor rutiere de persoane în cadrul campaniei globale pentru Mobilitate Inteligentă (Smart Move) promovate de Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere (IRU) și activ derulate de UNTRR în România", potrivit sursei citate.
Prin Pachetul pentru o Mobilitate Curată, spune UNTRR, Comisia Europeană a făcut un pas decisiv în ceea ce privește punerea în aplicare a angajamentelor asumate de UE în cadrul Acordului de la Paris cu privire la reducerea obligatorie cu cel puțin 40% a emisiilor de CO2 pe plan intern până în 2030.
Astfel, Pachetului privind Mobilitatea Curată include următoarele documente: noi standarde privind dioxidul de carbon (CO2), pentru a-i ajuta pe producători să apeleze la inovare și să furnizeze vehicule cu emisii scăzute pe piață; directiva privind vehiculele nepoluante, pentru a promova soluțiile de mobilitate curată în procedurile de achiziții publice; un plan de acțiune și soluții de investiții pentru instalarea la nivel transeuropean a unei infrastructuri pentru combustibili alternativi; revizuirea directivei privind transportul combinat, care promovează utilizarea combinată a diferitelor moduri de transport de mărfuri (de exemplu, camioane și trenuri) prin facilitarea folosirii stimulentelor de către întreprinderi etc.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut