Consilier de stat: Sistemul educational din Romania are nevoie de educatie timpurie,profesori bine pregatiti si absolventi adaptabili
Data publicarii: 24-11-2017 | EconomieSistemul educational din Romania are nevoie de profesori bine pregatiti, de absolventi care sa se adapteze la schimbarile de pe piata muncii, dar si de educatie timpurie, a declarat, joi, in cadrul Smart Alliance Innovation Summit, Ligia Deca, consilier de stat in Departamentul Educatie si Cercetare la Administratia Prezidentiala.
"Problemele din învățământul superior se rezolvă dacă intervenim puțin mai devreme și schimbăm ceva încă de la creșă, grădiniță, ciclul primar și gimnazial. Am putea interveni major în educație în ceea ce privește pregătirea profesorilor. Putem investi cât vrem în infrastructură sau în curricular, dacă nu avem profesori bine pregătiți. Un profesor are nevoie de sprijin pentru formare profesională continuă. De asemenea, avem nevoie de educație timpurie. În acest moment, România aproape că nu mai are creșe și are prea puține grădinițe. Ce se întâmplă în școală și cât de bine pregătiți sunt absolvenții să se adapteze odată la cinci ani, în funcție de schimbările din piața muncii ? Sunt tineri care studiază în străinătate, dar care și-ar dori să se întoarcă să contribuie la succesul României. Eu sunt unul dintre ei... Din ce în ce mai mulți absolvenți de facultăți foarte bune care își doresc ca joburile pe care le au să nu fie repetitive, ci unele care îi ajută să crească profesional", a spus Deca.
Consilierul de stat a punctat faptul că, la momentul actual, există dezbateri la nivel național pe marginea proiectului derulat și susținut de Administrația Prezidențială — "România educată".
"Una dintre principalele campanii asumate de președintele României este 'România educată'. Dacă în ultimii 27 de ani am schimbat cam tot atâția miniștri, ar trebui să ne lămurim ce dorim de educație. Ne-am dori ca, în afară de publicul larg, să avem alături și alte categorii, cum ar fi din mediul privat. Proiectul se va întinde pe trei ani, iar dezbaterile au început încă de anul trecut. Anul acesta, am făcut șapte grupuri de lucru pe multe segmente de lucru, de la calitatea profesorilor, la educația timpurie. Anul viitor vom lansa o viziune și o strategie pe educație privind sistemul educațional până în 2030. Mă bucur să văd că multe dezbateri derulate pe teme de business încep și cu tema educației. Asistăm în România la mai multe cauze care au dus la problemele pe care le avem la ora actuală în sistemul educațional: cea a resurselor umane, a migrației și recuperării potențialului uman pe care îl avem în țară", a spus Deca.
Smart Alliance — Innovation Technology Cluster organizează, joi, cea de-a doua ediție a SMART Alliance Innovation Summit, cel mai mare eveniment dedicat prezentării soluțiilor create de specialiști români din sectorul IT&C pentru rezolvarea problemelor din sectorul de business.
Evenimentul reunește peste 55 de companii românești și globale, asociații de profil și reprezentanți ai societății civile, iar 25 de speakeri locali și internaționali vor urca pe scena principală pentru a susține discursuri în cadrul panelurilor: SMART Education Debate, SMART City Debate, SMART Innovation și SMART GDPR Debate.
În cadrul conferinței va fi amenajată și o zonă expozițională în care se vor demonstra participanților zeci de tehnologii de ultimă generație care pot face diferența și duce o companie privată sau o autoritate publică din zona de existentă în cea de eficiență. Printre companiile globale prezente în zona de expoziție se află: Asus, Bitdefender, Canon, Lenovo, Eaton, Epson, Samsug și Zebra.
SMART Alliance Innovation Summit este singurul eveniment adresat oamenilor de afaceri și administratorilor publici din România care înțeleg că inovația a devenit motorul oricărui demers de succes, notează organizatorii.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall