Valoarea schimburilor comerciale intre Romania si Italia ar putea depasi 14 miliarde de euro in 2017 (minister)

Data publicarii: 26-11-2017 | Economie

Valoarea schimburilor comerciale intre Romania si Italia ar putea depasi 14 miliarde de euro in 2017, fiind cea mai mare valoare inregistrata in ultimii zece ani, potrivit estimarilor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat (MMACA).

Prezența unei numeroase comunități românești în Italia, respectiv 1.168.000 de cetățeni români înregistrați în Italia la 1 ianuarie 2016 (conform INS Italia), a unui număr tot mai mare de societăți comerciale înregistrate de cetățenii români aflați Italia (peste 24.000 de societăți de capital și de persoane, 47.871 întreprinderi individuale) și a unei mari comunități de afaceri italiene în România (45.031 de companii la 30 septembrie 2017 conform ONRC) conferă o dimensiune social-economică extrem de importantă acestei relații, informează sâmbătă ministerul de resort într-un comunicat remis AGERPRES.

În acest context, secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Adrian Dobre, a promovat la Forumul Economic 'România — noi oportunități de afaceri și colaborare', desfășurat la Milano (Italia), măsurile de susținere a dezvoltării mediului de afaceri român și străin.

Oficialul român a prezentat climatul investițional din România, accentuând performanțele economice înregistrate și creșterea PIB în primele trei trimestre ale acestui an, evidențiind avantajele competitive ale țării ca destinație investițională.

De asemenea, Dobre a expus programele inițiate și derulate de MMACA, menite să încurajeze înființarea de companii, crearea de noi locuri de muncă, sprijinirea internaționalizării, modernizarea și dezvoltarea firmelor, precum și pachetul de măsuri conceput de guvern pentru îmbunătățirea întregului climat de afaceri din România.

Forumul — organizat de Biroul de Promovare Comercial-Economică al României și Consulatul General al României la Milano, în colaborare cu autoritățile Regiunii Lombardia — se adresează în principal mediilor de afaceri din nordul Italiei, pentru mai buna valorificare a potențialului de cooperare economică, investițională și comercială cu acestea.

Potrivit Ministerului pentru Mediul de Afaceri, la eveniment au participat peste 80 de reprezentanți ai companiilor italiene active în domeniile: bancar, energetic, agricol, IT&C, consultanță fiscală și legală, producție industrială, medical, interesate să investească în România, precum și reprezentanți ai marilor grupuri din Italia deja prezente în România (Pirelli, Unicredit, Banca Intesa Sanpaolo).

Nu în ultimul rând, demnitarul român s-a întâlnit, la Milano, și cu reprezentanți ai diasporei române stabilite în nordul Italiei, cărora le-a prezentat o serie de argumente economice în favoarea revenirii în țară ori inițierii de afaceri în sau cu România.

Vizita oficialului Român la Milano (23-24 noiembrie 2017) a inclus și întrevederi cu vice-președintele Regiunii Lombardia, conducerile Institutului de Comerț Exterior Milano, Asociației Intreprinzătorilor Lombarzi, federației AICE — Unione Confcommercio Milano și ale unor mari concerne italiene investitoare sau interesate să investească în România.

La 31 august 2017, valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost de 9,5 miliarde de euro, în creștere cu 7,3% față de aceeași perioadă din 2016, din care exporturile au totalizat 4,6 miliarde de euro (plus 4,8%), iar importurile 4,9 miliarde de euro, în creștere cu 9,7%.

Italia este al doilea partener comercial ala României, după Germania.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: