Ministrul Muncii: Majorarea salariului minim la 1.900 de lei va fi adoptata in Guvern saptamana aceasta
Data publicarii: 28-11-2017 | EconomieExecutivul va aproba in sedinta din aceasta saptamana Hotararea de Guvern prin care salariul minim va fi majorat la 1.900 de lei, a sustinut, luni, ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu.
Cu prilejul unor declarații de presă, ea a fost întrebată dacă Guvernul va aproba măsura în ședința programată săptămâna aceasta.
"Da, obligatoriu. În același timp cu bugetul, vom avea această Hotărâre de Guvern referitoare la salariul minim, care rămâne la 1.900 de lei, așa cum s-a stabilit, pentru că este vorba și de întoarcerea sarcinii fiscale. Motivul amânării acestei Hotărâri de Guvern nu a fost altul decât că ea trebuie să stea o anumită perioadă de timp pe site pentru dezbateri. S-a cerut transparență și s-au efectuat mai multe etape în acest sens. Deci da, va fi", a susținut Vasilescu.
În ceea ce privește programarea unei dezbateri a bugetului în aceeași ședință, ea spus că ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, este cel care trebuie să răspundă la această întrebare.
"Chiar nu știu mai multe amănunte, știu că s-a discutat bugetul cu Ministerul Muncii și nu avem niciun fel de problemă cu pensiile și salariile anul viitor", a dat asigurări Vasilescu.
Hotărârea Guvernului pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ar fi trebuit aprobat în ședința de Guvern din 8 noiembrie, însă, potrivit unor surse oficiale, a fost retras de pe ordinea de zi pentru că trebuia discutat în Consiliul Economic și Social (CES), iar pentru acest lucru trebuia să stea o anumită perioadă în dezbatere publică.
Ministerul Muncii a postat proiectul privind majorarea salariului minim la 1.900 de lei pe pagina sa de internet în data de 26 octombrie și a așteptat propuneri, sugestii și opinii cu privire la acesta până pe 4 noiembrie.
Conform notei de fundamentare, prin acest proiect de Hotărâre a Guvernului se propune ca salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată să fie majorat la 1.900 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2018, pentru un program complet de lucru de 166,666 ore în medie pe lună, ceea ce reprezintă o creștere de 31,03% față de luna decembrie 2017.
"Încheierea unui contract individual de muncă cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât cel prevăzut în prezentul proiect de Hotărâre de Guvern constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 300 de lei la 2.000 de lei, fiind distinctă de cea prevăzută de Codul Muncii. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se realizează de către inspectorii de muncă", se precizează în nota de fundamentare.
În ceea ce privește impactul macroeconomic, în notă se estimează că majorarea propusă va avea efecte pozitive asupra creșterii economice prin stimularea ocupării și reducerii muncii la negru.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut