OPEC aproba prelungirea acordului de reducere a productiei de petrol pana la sfarsitul lui 2018

Data publicarii: 01-12-2017 | Economie

Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a acceptat joi, la reuniunea de la Viena, sa extinda pana la sfarsitul lui 2018 acordul privind reducerea productiei, pentru a sustine pretul titeiului, transmite Reuters.

Actualul acord, care expiră în martie 2018, prevede reducerea producției cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd)

De asemenea, OPEC a decis joi să ceară Nigeriei să-și plafoneze producția la aproximativ 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) și încă trebuie să ajungă la un acord pentru Libia. Ambele țări au fost exceptate de la acordul privind reducerea producției din cauza turbulențelor și a nivelului mai redus al producției.

În această seară are loc și o întâlnire între Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) și producătorii de țiței din afara cartelului. Până acum, Rusia a indicat că este deschisă la extinderea perioadei de reducere a producției de țiței.

La bursa ICE Futures, cotația barilului de petrol Brent cu livrare în luna ianuarie a urcat joi cu peste 1%, ajungând la aproape 64 dolari.

Reducerea producției de petrol a OPEC a permis prețului la petrol să revină peste pragul de 50 de dolari per baril. Cotația barilului de petrol Brent a depășit luna aceasta 63 de dolari, cel mai ridicat nivel din iulie 2015. Analiștii se întreabă dacă în aceste condiții Rusia mai este interesată de prelungirea acordului până la 31 decembrie 2018, deoarece o astfel de decizie ar putea determina SUA să-și majoreze producția. Conform acordului, Rusia a acceptat să-și reducă producția cu 300.000 bpd față de nivelul din octombrie 2016.

Rusia este puternic dependentă de veniturile din exporturile de petrol și se teme că o eventuală creștere bruscă a prețurilor ar putea fi urmată de un nou colaps. Un obiectiv cheie al acordului convenit în 2016 de principalii producători mondiali de petrol a fost atins, în condițiile în care cotația țițeiului Brent a revenit la peste 60 de dolari per baril, de la 27 de dolari per baril în 2016.

Bugetul Rusiei este construit pe baza ipotezei unui preț al barilului de petrol de 40 de dolari, ceea ce sugerează că există o rezervă consistentă care să protejeze bugetul de o scădere bruscă a prețului țițeiului. Alexander Novak a declarat recent că se așteaptă ca prețul petrolului să rămână între 50 și 60 de dolari per baril, atât în acest an, cât și anul viitor.

Sursa: Agerpress