TAROM: Cheltuielile companiei vor fi diminuate cu 12,7 milioane de lei pe an

Data publicarii: 05-01-2018 | Economie

Cheltuielile companiei TAROM vor fi diminuate cu 12,7 milioane de lei pe an, în urma optimizarii activitatilor logistice si eficientizarii operatiunilor informatice pentru deservirea pasagerilor, a anuntat, vineri, compania nationala de transport aerian.

Aceasta suma a reiesit din analiza interna solicitata de directorul general al TAROM si care a fost realizata în perioada 20 noiembrie - 29 decembrie 2017.

"Directorul general al companiei TAROM a solicitat, în perioada 20 noiembrie - 29 decembrie 2017, realizarea unei analize la nivel intern privind impactul economico-financiar al cheltuielilor companiei TAROM. Astfel, a fost dispusa reevaluarea cheltuielilor, ceea ce a generat într-o prima etapa optimizarea activitatilor logistice ale TAROM, cât si eficientizarea operatiunilor informatice pentru deservirea pasagerilor. În acest context s-a realizat o scadere a cheltuielilor companiei cu aproximativ 12.700.000 RON/an", se arata într-un comunicat al companiei remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, masurile întreprinse de seful TAROM reprezinta un prim pas în redresarea activitatii Companiei Nationale de Transport Aerian a României si repozitionarea strategica a acesteia în industria aviatica internationala.

Anul 2017 nu a fost unul bun pentru TAROM, deoarece la "cârma" companiei s-au perindat nu mai putin de cinci directori. Cel de-al cincilea director interimar - si actual - este Wolff Werner-Wilhelm, care a înlocuit-o pe Ileana Daniela Dragne. Aceasta a demisionat pe 15 noiembrie din functie, invocând probleme personale. La rândul ei, Daniela Dragne l-a înlocuit pe Florin Susanu, înaintea caruia au mai fost Dan Plaveti si Eugen Davidoiu.

TAROM a intrat într-un proces de reevaluare si reorganizare, dupa mai multe incidente cu aeronavele companiei si dupa un anunt privind consemnarea de pierderi anul acesta estimate la 207 milioane de lei.

În luna noiembrie, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, dispunea înfiintarea unei comisii care sa faca "putina ordine în companie", solicitând masuri concrete de reorganizare, eficientizare, dar si o evaluare a personalului.

Compania TAROM are prevazute în proiectul de buget rectificat pierderi de 206,793 milioane lei, de cinci ori mai mari fata de cele 41,21 milioane lei din bugetul publicat în septembrie în Monitorul Oficial.

Conform proiectului lansat în dezbatere pe site-ul ministerului, veniturile totale ale companiei sunt prevazute la 1,149 miliarde lei, iar cheltuielile la 1,356 miliarde lei. În bugetul aprobat, veniturile totalizau 1,24 miliarde lei, iar cheltuielile 1,281 miliarde lei. Cheltuielile de natura salariala sunt estimate la 142 milioane lei (nivel similar cu cel din bugetul aprobat). Numarul de salariati preconizat la finele anului este de 1.903 persoane (2.067 anterior), iar câstigul mediu net lunar pe salariat, determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala, se ridica la 6.529,44 lei (5.979,25 lei anterior). Pentru investitii, proiectul prevede o suma de 262,198 milioane lei, fata de 267,795 milioane lei în bugetul aprobat.

TAROM a înregistrat în 2016 o pierdere de peste 46,9 milioane lei, în crestere cu 71,2% comparativ cu 2015, conform bilantului publicat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP). În ceea ce priveste cifra de afaceri neta, aceasta a scazut cu 5,6%, la 1,07 miliarde lei, anul trecut. Veniturile s-au diminuat cu 9,6%, la 1,24 miliarde lei. Numarul de salariati a scazut de la 1.880 în 2015, la 1.841 în 2016.

Compania Nationala de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiintata în 1954 si îsi desfasoara activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor.Din iunie 2010 este membra a Aliantei SkyTeam, din 1993 membra a Asociatiei Internationale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membra a Asociatiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).

Sursa: Agerpress