Guda (AAFBR): 2018 este cel mai bun an pentru listarea la bursa

Data publicarii: 09-01-2018 | Economie

Firmele din România ar trebui sa-si creasca gradul de capitalizare, iar 2018 este un an foarte bun pentru listarea la bursa, considera presedintele Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Românie (AAFBR), Iancu Guda.

"Este foarte important ca firmele active în România sa-si creasca gradul de capitalizare. Într-un context în care costul banilor este asteptat sa creasca din cauza presiunilor inflationiste, 2018 este cel mai bun an pentru listarea la bursa. Din perspectiva venitului, consumul este la un nivel semnificativ pentru a încuraja investitiile si cresterile veniturilor pentru anul în curs. Din perspectiva alternativelor de finantare, momentul 2018 este favorabil pentru listarea la bursa", a spus Guda, într-o conferinta organizata de Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

El a precizat ca anul trecut consumul a urcat cu aproape 10%, iar cresterea comertului cu amanuntul se apropie de acest nivel.

"Consumul - în crestere importanta anul trecut - anualizat la aproape 10%, în conditiile cresterii comertului de afaceri, comertul cu amanuntul se apropie de acest nivel sustinut de cresterea salariilor, a creditarii, în special în rândul populatiei, în moneda nationala, care desi se va tempera la un avans de 5-6% pentru anul curent - este suficient de semnificativ pentru a sustine investitiile în anul ce vine. Riscul de contrapartida, din perspectiva creditului comercial, este la minimul istoric. Daca ne uitam la evolutia insolventelor, înregistram aproximativ 8.000 de insolvente pentru anul trecut si estimam circa 7.000 - 7.500 pentru anul în curs, minim în ultimii 15 ani", a precizat presedintele AAFBR.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: