CNAIR: Receptia Lotului 3 al autostrazii Sebes - Turda, suspendata din cauza unor neconformitati

Data publicarii: 17-01-2018 | Economie

Procesul de receptie în cazul Lotului 3 al autostrazii Sebes - Turda a fost suspendat din cauza existentei unor neconformitati constatate de catre comisia de specialitate, iar autoritatile au stabilit împreuna cu antreprenorul un termen de remediere a problemelor de 90 de zile, a anuntat Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presa transmis, miercuri, AGERPRES.

Astfel, în urma inspectiei efectuate în data de 9 ianuarie 2018, s-au constatat o serie de neconformitati, printre cele mai importante fiind identificarea a numeroase zone cu deficiente de planeitate si rugozitate si pentru care raportul prezinta un calificativ "Inadmisibil", nerespectarea Normativului 605, referitor la recoltarea de carote la o suprafata de 20.000 mp în vederea stabilirii grosimii straturilor rutiere si nerespectarea prevederilor Proiectului Tehnic privind calea pe pod. De asemenea, pe anumite sectoare, asigurarea scurgerii apelor prezinta neconformitati.

Totodata, s-a constatat existenta unor panouri de semnalizare de dimensiuni mari care sunt partial obturate de parapete/panouri fonoabsorbante, în timp ce la structura de la km 45+600 exista defecte la suprafata betoanelor. În plus, sistemul ITS, echipamentul de cântarire în miscare, înregistreaza numerele de înmatriculare ale remorcilor, fara a fi înregistrat numarul de înmatriculare al capului tractor, asa cum a fost solicitat de catre beneficiar.

În plus, nu a fost efectuata corespunzator semnalizarea în Spatiile de Servicii. "Aceasta trebuie completata cu doua semne aditionale pentru autoturisme pentru fiecare Spatiu de Servicii, precum si marcaj de interzicere în zonele care separa parcarile pentru autocare. De asemenea, se considera a fi necesara completarea semnalizarii orizontale din cadrul Spatiilor de Servicii cu sageti de orientare a participantilor la trafic: este necesara completarea semnalizarii cu marcaj de interzicere la intersectia dintre bretele, asa cum este specificat în cadrul Raportului de Audit de Siguranta", precizeaza CNAIR.

Potrivit sursei citate, tot în cazul Lotului 3 al autostrazii Sebes - Turda nu au fost respectate avizele CTE Siguranta Circulatiei privind obligativitatea Antreprenorului de a realiza iluminatul cu tehnologie LED si se impune verificarea de catre Proiectant si Inginer a proiectului tehnic pentru bazinele de retentie si prezentarea calculelor de dimensionare, având în vedere nivelul apelor din acestea. Totodata, trebuie asigurata semnalizarea rutiera pentru devierea traficului la nodurile rutiere Unirea si Aiud, conform reglementarilor în vigoare.

În urma constatarilor facute, comisia de receptie a decis suspendarea procesului de receptie la terminarea lucrarilor, stabilind, împreuna cu executantul, un termen de remediere de 90 zile. În functie de conditiile meteorologice acest termen poate fi prelungit la cererea Antreprenorului.

CNAIR precizeaza ca a transmis Antreprenorului raportul cu neconformitatile pentru remedierea acestora în vederea receptionarii la terminarea lucrarilor si a punerii în circulatie a acestui sector de autostrada.

Pe Lotul 3 ar urma sa fie inaugurati initial 8,5 kilometri, iar dupa ce va fi dat în folosinta si Lotul 4 vor fi aproximativ 27 de kilometri pe care se va putea circula continuu.

Autostrada Sebes - Turda ar fi trebuit sa fie finalizata în 2016, potrivit planurilor initiale. Aceasta presupune constructia a 70 de kilometri de autostrada.

Constructorii Lotului 3 al autostrazii Sebes - Turda sunt Asocierea Aktor SA - SC Euroconstruct Trading SRL, iar costul este de 549,332 milioane lei, fara TVA.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: