ANCOM: 3.251 de zone din mediul rural, neacoperite de retele de internet fixe cu viteze de minim 30Mbps
Data publicarii: 19-01-2018 | EconomieZonele rurale din România care nu sunt deservite de retele fixe cu viteze de 30 Mbps sau mai mari cuprind 3.251 de localitati, cu o populatie totala de 939.438 de locuitori, arata datele Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii (ANCOM), institutie care a publicat, joi, spre consultare publica, lista acestor amplasamente.
Lista finala a acestor localitati a rezultat în urma unui proces de consultare publica initiat la solicitarea Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) si a corelarii informatiilor primite cu cele mai recente raportari de date statistice realizate de operatorii de comunicatii electronice, având ca data de referinta 30 iunie 2017.
Potrivit sursei citate, în cadrul consultarii publice din perioada 2 noiembrie - 1 decembrie 2017, un numar de 114 operatori de comunicatii electronice au transmis informatii catre Autoritate cu privire la existenta retelelor de acces la puncte fixe (bucla locala) sau mobile.
"Zonele albe NGN' reprezinta localitatile care nu sunt acoperite de retele de generatie viitoare (Next Generation Network - NGN). Prin urmare, la 1 noiembrie 2017, conform declaratiilor operatorilor, un numar de 3.251 de localitati rurale (sate care apartin de comune) din România nu erau deservite de retele fixe cu viteze de 30 Mbps sau mai mari si nici nu este prevazut sa beneficieze de o asemenea facilitate în urmatorii trei ani (pâna la data de 1 noiembrie 2020).
ANCOM precizeaza ca 3.251 de localitati din lista 'zonelor albe NGN' contin 350.870 de gospodarii si au o populatie totala de 939.438 de locuitori, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS) de la cel mai recent recensamânt al populatiei, din 2011. Din acest total, 1.781 figureaza ca fiind deservite de o retea de comunicatii electronice la puncte fixe care poate asigura conexiuni cu viteze de transfer a datelor (download) în regim 'best effort' de minim 2 Mbps, dar nu mai mult de 30 Mbps, iar un numar de 2.418 figureaza ca fiind deservite de cel putin o retea de acces la puncte mobile de tipul 4G (LTE). Unele dintre aceste localitati ar putea face obiectul unei scheme de ajutor de stat din partea MCSI, astfel încât sa devina deservite de retele cu viteze de 30 Mbps sau mai mari.
"ANCOM aduce la cunostinta operatorilor de comunicatii electronice ca, în eventualitatea în care vor instala retele de comunicatii electronice în cele 3.251 de localitati din lista 'zone albe NGN', ar putea fi concurati de operatori care primesc finantare publica pentru atingerea obiectivelor de acoperire din Agenda Digitala pentru România 2020. Operatorii de comunicatii electronice au avut posibilitatea, în cursul consultarii publice, sa indice toate localitatile în care intentioneaza, pâna la data de 1 noiembrie 2020, sa realizeze investitii private în retele fixe cu viteze de 30 de Mbps sau mai mari", se arata într-un comunicat de presa al arbitrului telecom.
Schema de ajutor de stat care urmeaza a fi derulata vizeaza atingerea obiectivului specific O.S 2.1 'Extinderea si dezvoltarea infrastructurii de comunicatii în banda larga de mare viteza' - Axa prioritara 2 a Programului Operational Competitivitate. Fondurile publice vor fi folosite pentru construirea de retele de comunicatii electronice si, eventual, de infrastructuri fizice asociate acestora, necesare în vederea furnizarii de servicii de comunicatii electronice în banda larga de mare viteza în localitatile defavorizate din acest punct de vedere.
Pe data de 20 ianuarie 2018 expira termenul la care pot fi transmise MCSI observatii pe marginea întregii documentatii aferente schemei de ajutor de stat pentru dezvoltarea infrastructurii si retelelor în localitatile din "zonele albe' din toate regiunile de dezvoltare ale României, cu exceptia regiunii de dezvoltare Bucuresti-Ilfov, corespunzatoare actiunii 2.1.1 'Îmbunatatirea infrastructurii în banda larga si a accesului la internet'.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut