Sprijin financiar de pana la 80.000 de euro/proiect pentru inovare in domeniul acvaculturii

Data publicarii: 24-01-2018 | Economie

Cei care vor sa atraga fonduri europene prin Programul Operational pentru Pescuit si Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020 pot primi între 5.000 si 80.000 de euro pe proiect prin masura II.1 - "Inovare" din cadrul Prioritatii Uniunii Europene 2 dedicata stimularii acvaculturii durabile, potrivit anuntului publicat de Directia Generala de Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM.

Apelul privind depunerea de cereri de finantare este activ timp de doua luni, respectiv din 19 ianuarie si pâna pe 20 martie 2018.

Alocarea financiara totala pentru prezentul apel este de 1,302 milioane de lei, echivalentul a 280.000 de euro, din care pentru Investitii Teritoriale Integrate (ITI) 372.160 lei, echivalentul a 80.000 euro, la un curs de 4,6520 lei/euro, valabil în luna ianuarie 2018.

"În cadrul prezentului apel de proiecte, cererile de finantare si documentele anexate vor fi introduse si respectiv atasate on line cu semnatura electronica în aplicatia electronica MySMIS2014, disponibila la adresa web http://www.fonduri-ue.ro/mysmis, doar în intervalul mentionat mai sus. În cadrul acestui apel, un solicitant poate depune o singura cerere de finantare", se precizeaza în anunt.

Potrivit sursei citate, valoarea maxima eligibila aferenta unui proiect este de 372.160 de lei (echivalentul a 80.000 de euro), iar cea minima, de 23.260 lei, respectiv 5.000 de euro.

"Solicitantul de finantare trebuie sa îndeplineasca cerintele de conformitate si eligibilitate mentionate în Ghidul Solicitantului aferent masurii. Procedura de evaluare si selectie este afisata pe site-ul www.ampeste.ro si este disponibila la cerere la sediile Centrelor Regionale AMPOPAM. Ghidul Solicitantului a fost aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale nr.164 din data de 18.05.2017 si este publicat pe site-ul DGP-AMPOPAM, www.ampeste.ro", se arata în anunt.

Beneficiarii acestor fonduri nerambursabile sunt organismele stiintifice sau de învatamânt superior publice/private, individual sau în parteneriat cu IMM-uri, întreprinderi mari, asociatii, organizatii de producatori cu activitate în domeniul acvaculturii, iar activitatile finantate în cadrul acestei masuri sunt cele care vizeaza inovarea în domeniul acvaculturii.

Acvacultura reprezinta unul din principalii piloni ai Programului si este încadrata în Prioritatea Uniunii nr.2 (PU2) - Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizarii resurselor, inovatoare, competitive si bazate pe cunoastere.

Obiectivul general pentru acvacultura este de a îmbunatati viabilitatea economica a întreprinderilor, de a garanta siguranta si sanatatea alimentara, de a construi avantaje competitive pentru acest sector.

Masura II.1 va acorda sprijin financiar acelor proiecte ce se vor implementa de catre sau în colaborare cu organisme stiintifice sau tehnice publice sau private recunoscute de statul membru, organisme care valideaza rezultatele operatiunilor respective.

Rezultatele operatiunilor pentru care se primeste sprijin vor face obiectul unei publicitati adecvate în conformitate cu regulamentele europene.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: