Comisia Europeana va trimite Romania in fata Curtii de Justitie a UE pentru nerespectarea Directivei privind stocurile petroliere

Data publicarii: 26-01-2018 | Economie

Comisia Europeana a decis, joi, sa trimita România în fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene pentru ca nu a implementat si nu a aplicat corect Directiva privind stocurile petroliere (Directiva 2009/119/UE a Consiliului), informeaza un comunicat de presa al Executivului comunitar.

Conform Directivei privind stocurile petroliere, statele membre au obligatia de a asigura mentinerea si disponibilitatea unui nivel minim de rezerve de titei si/sau de produse petroliere pentru a garanta siguranta aprovizionarii cu resurse petroliere a Uniunii Europene.

La 20 noiembrie 2015, Comisia a reamintit României obligatiile ce îi revin în temeiul Directivei privind stocurile petroliere, printre care obligatia de a dispune de proceduri de urgenta si de un plan de urgenta în cazul aparitiei unei disfunctionalitati majore în aprovizionare, dar si obligatia de a asigura un cadru clar si eficace pentru ca operatorii sa îsi poata delega obligatiile de stocare.

Comisia a pus în discutie si faptul ca legislatia româna interzice utilizarea stocurilor petroliere drept garantii reale, adica drept active oferite ca garantie pentru a obtine un împrumut, ceea ce ar putea face mai dificila îndeplinirea obligatiei operatorilor economici de a detine stocuri.

Întrucât România nu a abordat aceste aspecte, Comisia i-a adresat un aviz motivat la 18 noiembrie 2016. În consecinta, Comisia a decis acum sa trimita România în fata Curtii de Justitie a UE.

Directiva privind rezervele petroliere (Directiva 2009/119/CE a Consiliului) impune statelor membre obligatia de a mentine un nivel minim de rezerve de titei si/sau de produse petroliere si ofera UE siguranta aprovizionarii cu resurse petroliere.

În acest context, statele membre trebuie sa dispuna de proceduri si planuri corespunzatoare pentru situatii de urgenta, astfel încât sa faca fata eventualei aparitii a unei disfunctionalitati majore în aprovizionare.

În plus, statele membre pot impune companiilor obligatii de a detine rezerve de titei si/sau de produse petroliere în anumite limite. Companiile carora li se impun astfel de obligatii trebuie, de pilda, sa le poata delega pe teritoriul UE în anumite conditii si cu anumite limitari. Directiva privind stocurile petroliere trebuia transpusa pâna la 31 decembrie 2012.

Sursa: Agerpress