Consiliul Concurentei a autorizat preluarea Keswick European Holdings si Tibbett Logistics de catre Yusen Logistics Europe

Data publicarii: 03-02-2018 | Economie

Consiliul Concurentei a autorizat tranzactia prin care Yusen Logistics Europe preia Keswick European Holdings Limited si Tibbett Logistics SRL, se arata într-un comunicat al institutiei, remis, vineri, AGERPRES.

Yusen Logistics Europe B.V. face parte din Grupul Yusen Logistics, care este furnizor de logistica globala ce acopera toate modalitatile de transport. Principalele servicii oferite sunt expedierea internationala de marfa (pe calea aerului sau pe apa), logistica contractuala si transport. Keswick European Holdings Limited se ocupa de investitii în afara Regatului Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord.

Tibbett Logistics este un furnizor independent de logistica din România, oferind servicii de logistica fabricantilor si comerciantilor din industria auto, textila, de bricolaj, alimentara, bauturi si FMCG. De asemenea, Tibbett Logistics ofera servicii de gestionare a lantului de furnizare, logistica contractuala, depozitare etc.

Analiza Consiliului Concurentei a condus la concluzia ca operatiunea de concentrare economica nu ridica obstacole semnificative în calea concurentei efective pe piata româneasca sau pe o parte substantiala a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei pozitii dominante, se precizeaza în comunicat.

Decizia Consiliului Concurentei va fi publicata pe site-ul institutiei dupa eliminarea informatiilor cu caracter confidential.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: