Hidroelectrica a obtinut in 2017 un profit brut de 1,6 miliarde de lei, cel mai mare din istoria companiei

Data publicarii: 08-03-2018 | Economie
Producatorul de energie Hidroelectrica a obtinut anul trecut un profit brut de 1,6 miliarde de lei, rezultatul fiind cel mai bun din istoria companiei, a declarat, miercuri, Bogdan Badea, directorul general al companiei. "Potrivit rezultatelor neauditate, estimam un profit brut de 1,6 miliarde de lei, cel mai bun de pana acum in istoria companiei. Rezultatul s-a datorat disponibilitatii hidroagregatelor si controlului pe costuri. Productia a fost de 14 TWh, fata de 14,5 TWh prognozat. A fost un an sub media multianuala din punct de vedere hidrologic", a spus Badea. Potrivit acestuia, pe primul semestru compania a realizat doar 32% din investitiile bugetate, insa, in al doilea semestru, investitiile au fost realizate la nivelul a peste 90% din cele bugetate, astfel ca, per total, valoarea indicatorului a ajuns la 62% la nivelul intregului an. Cifra de afaceri a ajuns la 3,287 miliarde de lei, cu 3% sub cea estimata. Totodata, anul trecut, compania a renegociat contractul colectiv de munca si a majorat cu 15% salariile angajatilor, cu 6% anul trecut si cu restul in acest an, concomitent cu transferul contributiilor sociale. Guvernul a aprobat in 2013 o strategie de privatizare a Hidroelectrica prin listarea la bursa a 15% din actiuni. Ulterior, Guvernul si-a propus listarea a 10% din companie. Hidroelectrica a fost in insolventa intre anii 2012 si 2016. La mijlocul lunii februarie, ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat ca Hidroelectrica nu este momentan suficient de atractiva pentru a fi listata la bursa, dupa perioada de insolventa, astfel ca are nevoie de consolidare pentru a ajunge pe piata de capital. "Dupa parerea mea, este cam devreme sa vorbim de Hidroelectrica la bursa, ea a trecut printr-o boala destul de grea si a iesit din boala asta grea, a scapat, ca orice persoana bolnava a iesit usor slabita. Eu cred ca pentru a ajunge la bursa, Hidroelectrica trebuie sa devina mai atractiva, sa puna carne pe ea, sa se mai ingrase", a spus ministrul. Cand a fost intrebat daca se refera la extinderea activitatii companiei in alte sectoare, el a raspuns: "Nu se pune problema sa intre in alte sectoare de activitate, ci sa se consolideze, ca sa pot sa ma duc cu ea la bursa".

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: