CFR SA va prezenta la sfarsitul anului solutiile pentru realizarea conexiunii intre Gara de Nord si Aeroportul Otopeni

Data publicarii: 29-03-2018 | Economie
CFR SA va prezenta la sfarsitul anului estimarile financiare si solutiile tehnice detaliate pentru variantele de realizare a conexiunii Garii de Nord cu Aeroportul International Henri Coanda, urmand sa se ia o decizie asupra variantei si a posibilitatii de finantare, informeaza, miercuri, compania. Potrivit unui comunicat al CFR SA, exista un studiu de fezabilitate, elaborat in anul 2008, pentru legatura feroviara intre Bucuresti Nord si Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti (AIHCB). "Conform prevederilor legale, CFR SA a procedat la actualizarea studiului de fezabilitate, elaborat in anul 2008, si a publicat in SEAP in data de 01.03.2018 documentatia de achizitie pentru revizuirea studiului de fezabilitate", precizeaza administratorul infrastructurii feroviare. Dupa finalizarea procedurii de achizitie publica si semnarea contractului de prestari servicii, consultantul va finaliza pana in decembrie 2018 analiza tehnico-economica pentru cele patru variante posibile de conectare, acestea fiind: linie simpla neelectrificata, cu racordare din linia magistrala 700, cap Y Mogosoaia care subtraverseaza DN 1 cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o statie c.f. (de cale ferata - n. r.) situata in imediata vecinatate a aerogarii AIHCB si Terminalului T1 al AIHCB, linie simpla neelectrificata, cu racordare din linia magistrala 700, in zona PO Odai (Punct Oprire Odai - n. r.), care subtraverseaza DN 1, cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o statie c.f. situata in imediata vecinatate a aerogarii AIHCB si Terminalului T1 al AIHCB, linie simpla neelectrificata, cu gabarit de electrificare, cu racordare din statia Balotesti la Terminalul Plecari AIHCB, varianta de traseu in sistem monorail cu puncte de imbarcare/debarcare din PO Odai si din imediata vecinatate a terminalelor de sosiri - plecari ale AIHCB. De asemenea, la nivelul directiei de specialitate din cadrul CFR SA se studiaza 'in-house' si varianta de modernizare a PO Otopeni si a infrastructurii rutiere intre PO Otopeni si AIHCB. "La sfarsitul anului 2018, CFR SA va putea prezenta factorilor de decizie si opiniei publice estimarile financiare si solutiile tehnice detaliate pentru cele cinci variante de realizare a conexiunii cu AIHCB. In functie de costurile fiecarei variante si a solutiilor tehnice, se va decide asupra variantei alese, precum si a solutiei de finantare (Fonduri UE - POIM 2014-2020, buget de stat, alte surse) si se va proceda la implementarea proiectului, cu parcurgerea tuturor etapele legale obligatorii pentru realizarea investitiilor. Mentionam faptul ca Ministerul Transporturilor si CFR SA trateaza cu prioritate realizarea unei legaturi feroviare cu AIHCB si ca urmare va prezenta factorilor de decizie cinci variante la realizarea conexiunii, conform prevederilor legale", da asigurari CFR SA.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: