Petre Daea: Politica Agricola Comuna nu este un act contabil, ci un concept subordonat existentei umane

Data publicarii: 31-03-2018 | Economie
Politica Agricola Comuna (PAC) nu este un act contabil, ci este un concept subordonat existentei umane, a declarat, vineri, Petre Daea, ministrul Agriculturii, la o dezbatere organizata de Institutul European din Romania cu tema "Viitorul politicii agricole comune in contextul noului cadru financiar multianual". "Iata astazi o tema extrem de importanta care isi are sorgintea in insasi existenta umana, pentru ca Politica Agricola nu este un act contabil. Este un concept subordonat existentei umane, asa trebuie gandit, construit si aplicat. Iata de ce la Ministerul Agriculturii din prima zi de mandat, am socotit necesar sa ne ocupam de acest domeniu si sa-l asezam intr-un concept stapanit de actul cunoasterii, de posibilitatea implementarii, avand in vedere deciziile care se iau la nivelul Uniunii Europene. Romania are a doua sansa istorica. Prima a fost cand in banca deciziei a hotarat 2014-2020 si iata ca in banca deciziei, ca stat cu drepturi depline construieste impreuna cu celelalte state Post 2020", a spus Petre Daea. Acesta a mentionat ca in ceea ce priveste Politica Agricola Comuna Post 2020, Romania este interesata de acordarea de plati directe de acelasi nivel, iar in ceea ce priveste subsidiaritatea, nu sustine cofinantarea. Prezent la eveniment, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a subliniat ca Romania va detine in 2019 presedintia institutiei care reprezinta interesele statelor membre, respectiv cea a Consiliului Uniunii Europene. In acest context, Politica Agricola Comuna e principala tematica de interes pentru Ministerul Agriculturii pentru primul semestru al anului 2019, ceea ce implica un proces complex de pregatire. "Pe perioada Presedintiei, Ministerul Agriculturii va coordona activitatea a 29 de grupuri de lucru, gestioneaza 58 de presedinti si vicepresedinti si in plus un numar important de coordonatori de dosar si experti, si au propus un numar important de reuniuni, printre care Consiliul din domeniu, Consiliul informal, sa fie organizate in tara pentru a dezbate Politica Agricola Comuna si a exprima punctul nostru de vedere. Vorbim de 7 reuniuni importante pe perioada a 6 luni, prin care incercam sa prezentam ceea ce inseamna viziunea noastra", a declarat Negrescu. De asemenea, in privinta viitorului cadru financiar multianual, ministrul delegat a subliniat ca pe 18 aprilie presedintia Bulgariei va prezenta o serie de documente pregatitoare, punctul de vedere al Consiliului, iar pe 2 mai Comisia Europeana va lansa practic propunerea legislativa si debutul negocierilor oficiale. "Romania este in prezent pregatita pentru a avea reactii la ambele documente", a adaugat ministrul delegat pentru Afaceri Europene. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, rezultatele consultarii nationale pe comunicarea Comisiei Europene privind viitorul sectorului alimentar si al agriculturii dupa 2020 arata ca in total s-au primit 34 de contributii scrise, respectiv: 12 din partea institutiilor academice, de invatamant si cercetare agricola si 22 din partea organizatiilor de fermieri si producatori agricoli, ai federatiilor si patronatelor din sectorul agricol, ai asociatiilor din domeniul protectiei mediului si dezvoltarii rurale. Comisia Europeana creioneaza in prezent viitoarea Politica Agricola Comuna (PAC), iar in acest sens a fost publicata la finele lunii noiembrie comunicarea "Viitorul alimentatiei si agriculturii" dupa 2020, acest document fiind prezentat si la Bucuresti de Mihail Dumitru, director general-adjunct la Directia Generala Agricultura si Dezvoltare Rurala (DG AGRI) din cadrul Comisiei Europene. In vederea pregatirii comunicarii a fost organizat un larg proces de consultare a tuturor actorilor interesati, atat in ceea ce priveste PAC, cat si viitorul acesteia, ce a generat un interes substantial la nivelul statelor membre. In acest sens, Comisia a primit 322.912 contributii online, fiind ulterior depuse 1.417 documente de pozitie. In perioada ianuarie-martie s-a lucrat la un studiu de impact, iar cadrul financiar multianual post 2020, conform calendarului, va fi adoptat in mai 2018. La sfarsitul lunii mai - inceputul lunii iunie, va exista o noua propunere legislativa. Agricultura si sectorul agroalimentar au un regim preferential in cadrul UE si raman de departe cel mai mare angajator in spatiul comunitar. PAC ramane un consumator major al bugetului comunitar, circa 40%, insa ponderea in bugetul total si in PIB este in scadere.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: