INS: Rata somajului in luna februarie a fost de 4,6%, nivel similar cu cel din ianuarie

Data publicarii: 04-04-2018 | Economie
Rata somajului in februarie, in forma ajustata sezonier, a fost de 4,6%, fiind la acelasi nivel cu cel din luna precedenta, potrivit unui comunicat al Institutului National de Statistica (INS), remis, marti, AGERPRES. Rata somajului reprezinta ponderea somerilor in populatia activa. Numarul somerilor (in varsta de 15-74 ani), estimat pentru februarie 2018, a fost de 419.000 de persoane, in scadere fata de luna precedenta (424.000 de persoane), precum si fata de aceeasi luna a anului anterior (472.000 de persoane). Pe sexe, rata somajului la barbati a depasit-o cu 0,8 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind 4,9% in cazul persoanelor de sex masculin si 4,1% in cazul celor de sex feminin. Pentru persoanele adulte (25 - 74 ani), rata somajului a fost estimata la 3,4% pentru luna februarie 2018 (3,8% in cazul barbatilor si 2,9% in cel al femeilor). Numarul somerilor in varsta de 25 - 74 ani reprezenta 69,4% din numarul total al somerilor estimat pentru luna februarie 2018, mai arata datele INS.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: