ROMPAN: Cozonacii si pasca romaneasca au ajuns in SUA si Canada; preturi mai mari in acest an

Data publicarii: 04-04-2018 | Economie
Cozonacii si pasca traditionala romaneasca sunt printre cele mai cautate produse in perioada Sarbatorilor Pascale, atat pe piata interna, cat si pe cea externa, chiar daca in acest an pretul a suferit modificari fata de 2017, din cauza majorarii costurilor cu utilitatile si a cresterii salariului minim pe economie. "La ora actuala, exportam cozonaci in foarte multe tari. Evident ca ne-am orientat in primul rand in tarile unde lucreaza foarte multi romani, respectiv in Italia si Spania, dar am ajuns si in Canada sau SUA. Avem, de asemenea, un export foarte bun in Germania, nu numai pentru populatia romana, ci si pentru cea autohtona. Am vazut ca sunt foarte bine primiti cozonacii romanesti pe piata si de aceea vrem sa dezvoltam acest sector al exportului la toate produsele procesate. Suntem mari producatori de grau, suntem in fruntea tarilor europene, dar, decat sa exportam materie prima, cred ca este mult mai bine sa exportam produse procesate, adica faina, paste fainoase, biscuiti, cozonaci si ale produse de patiserie", a declarat, pentru AGERPRES, presedintele Patronatului Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase - ROMPAN, Aurel Popescu. Acesta a precizat ca, deocamdata, nu are cifre definitive legate de exportul de cozonaci, insa a spus ca volumul exporturilor a crescut inca din luna februarie, pentru ca Pastele a venit in acest an "foarte repede dupa sarbatorile de iarna". In schimb, pe piata interna, cifrele legate de vanzari sunt similare cu cele din 2017, adica in jur de 7,5 milioane de cozonaci. "Urmarim sa dam la export produsul care este traditional la noi: cozonacul cu nuca, cacao si stafide, cozonacul cu rahat si, mai nou, cozonacul cu pricomigdale, cu ciocolata, pasca cu branza si ciocolata. Pasca merge, de asemenea, foarte bine la export, pentru ca am preluat si noi o tehnologie prin care obtinem un termen de valabilitate mai mare, fara a baga tot felul de amelioratori sau aditivi care sa conserve produsul si, astfel, putem ajunge cat mai departe cu produsele noastre. Cifrele definitive legate de export le vom avea dupa Paste, pentru ca noi, incepand cu luna februarie, am crescut volumul exporturilor, iar acum intervine si factorul religios. La intern, vanzarile vor fi cam la nivelul anului trecut de Paste, respectiv de circa 7,5 milioane de cozonaci, pentru ca, repet, e mai devreme Pastele. Si la pasca sunt cresteri de la an la an si noi raspundem cerintelor consumatorilor care apreciaza pasca traditionala cu branza de vaci si stafide, dar si pe cea cu ciocolata. O sa vedem dupa Paste informatiile din teritoriu", a explicat Popescu. Anul trecut, patiserii s-au laudat cu un record de vanzari la pasca, in conditiile in care a fost atinsa cifra de 5 milioane de bucati vandute numai in perioada Sarbatorilor Pascale. In ceea ce priveste pretul produselor de brutarie si de panificatie, seful ROMPAN a sustinut ca va exista o scumpire pe intregul segment, dar nu a avansat cifre in acest sens, apreciind ca, in mod sigur, vor exista influente determinate de majorarea costurilor cu utilitatile si de cresterea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2018. "Preturile sunt stabilite de fiecare operator economic, nu dicteaza cineva preturile, dar trebuie sa avem in vedere ca, incepand din ianuarie, am avut cresteri foarte mari la tarifele cu energia electrica, de circa 30-35%. La gazele naturale iarasi am avut o crestere cu 10-15%, salariul minim a crescut, de altfel este imbucurator acest lucru, dar, sigur, si el se contabilizeaza si atunci constati ca vinzi in pierdere si trebuie sa scumpesti produsul. Ca o consecinta a acestor majorari de costuri unii agenti economici din domeniu si-au modificat preturile. Sigur, notificarile cu marile lanturi de magazine dureaza si ele se pun in aplicare dupa cateva luni, ceea ce ma face sa cred ca si dupa Paste vom observa cresteri de pret la aceste produse. Cresterile nu sunt formidabile, dar bineinteles in punga fiecarui consumator ele conteaza. Si 50 de bani pe produs este o influenta in buzunar. Nu cred ca o sa se ajunga la o crestere de doua cifre. In niciun caz nu pot sa dau un procent sau niste cifre pe care nu le stapanesc, pentru ca nici nu le pot aprecia corect si nici nu avem voie. Consiliul Concurentei nu ne permite aceste lucru si este foarte bine", a explicat seful ROMPAN. Potrivit sursei citate, aceste majorari de preturi se vor vedea in toate produsele de morarit si panificatie, deoarece traderii de cereale s-au dezvoltat foarte mult in Romania si "ei dicteaza in piata". "Cerealele sunt cumparate la recoltare, cu exceptia unor fermieri care au silozuri proprii si mai pot sa tina cerealele in silozurile lor, dar dupa 1 ianuarie intotdeauna se intampla fenomenul de crestere a pretului la grau si porumb. Fiind, insa, materie prima de baza, cu o pondere foarte mare in totalul pretului de cost, se vede foarte bine in pretul produselor finite. La Adunarea Generala a asociatiei patronale din luna februarie am stabilit niste elemente pe care trebuie sa le urmarim in acest an ca sa dezvoltam exportul, pentru ca la ora actuala nu numai ca exportam graul si importam produse procesate, dar trebuie sa vedem faptul ca materia prima, graul de la recoltare, intra in zona traderilor de cereale. Ei sunt cei care de fapt dicteaza in piata", a spus Popescu. Nu in ultimul rand, presedintele ROMPAN a anuntat ca studiul demarat inca de anul trecut privind consumul de paine si de produse de panificatie pe piata romaneasca, cel mai amplu din ultimii 10 ani, este finalizat in proportie de 80%, iar rezultatele sunt imbucuratoare. "Suntem foarte bucurosi ca din studiul de piata la care lucram si care este gata in proportie de 80% - mai avem de urmarit cateva chestiuni legate de factorul cantitativ - a reiesit ca, la capitolul cozonaci, peste 80% din cei intervievati au spus ca prefera cozonacul romanesc, fie ca e facut in mediul industrial, in laboratorul de cofetarie sau acasa, dar e cozonacul pe gustul si cu aroma specifica romaneasca", a adaugat Aurel Popescu. ROMPAN este prima asociatie constituita in Romania in 1990 si cuprinde peste 300 de societati din toate domeniile din industrie. Cota de piata este de 65% pe morarit, 40% la panificatie, 70% la paste fainoase si 55% la biscuiti. In industria de morarit si panificatie lucreaza 70.000 de salariati, sectorul inregistrand anual o cifra de afaceri de circa 2,5 miliarde de euro.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: