CNAIR: Sistemele IT au depistat peste 370.000 de nereguli in trafic in acest an

Data publicarii: 17-04-2018 | Economie
Sistemele inteligente de pe sectoarele de autostrazi din Romania au inregistrat peste 370.000 de abateri de la prevederile legale in vigoare privind viteza de circulatie si masa totala admisa, potrivit unui comunicat al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), remis, luni, AGERPRES. Astfel, din totalul de 744.144 vehicule cu masa totala mai mare de 10 tone, 48.592 vehicule au circulat cu depasirea masei totale maxime admise in circulatie pe drumurile publice din Romania. Dintre acestea, un numar de 8.217 vehicule au inregistrat depasiri cu mai mult de 20% a masei totale maxime admise, fapta constituind, conform prevederilor OG nr. 43 /1997, contraventie foarte grava. In plus, din totalul de 2.566.966 vehicule analizate, 323.159 vehicule au circulat cu depasirea vitezei maxima admisa pe autostrazi, de 130 km/h. Dintre acestea, un numar de 62.094 vehicule au circulat cu viteze cuprinse intre 150 - 250 km/h, 536 vehicule circuland cu viteze de peste 200 km/h. "Circulatia cu depasirea maselor maxime admise in circulatie pe drumurile publice din Romania este principala cauza a degradarii premature a suprafetei carosabile a drumurilor", se mai arata in comunicat. De asemenea, din cauza numarului tot mai mare al autovehiculelor care circula cu viteze superioare vitezei maxime admise, siguranta in trafic scade, ceea ce duce la pierderi de vieti omenesti si la daune materiale, au adaugat reprezentantii CNAIR.

Sursa: Agerpress