Peste 40.000 de turisti, asteptati de 1 mai pe Litoral; cei mai multi vor alege Mamaia si Vama Veche
Data publicarii: 23-04-2018 | Economie
Peste 40 000 de turisti sunt asteptati in minivacanta de 1 Mai pe litoralul romanesc, iar cei mai multi vor alege statiunile Mamaia, Vama Veche si Mamaia Nord-Navodari, se arata intr-un comunicat al Federatiei Asociatiilor de Promovare Turistica din Romania (FAPT), remis AGERPRES.
'Nu vom avea cifre oficiale, ca de obicei, desi in fiecare an avem asteptari ca Ministerul Turismului sa solutioneze aceasta problema, a absentei cifrelor oficiale in turismul romanesc. Cu toate acestea, estimam ca peste 40.000 de turisti se vor afla pe litoral, cea mai mare parte, in jur de 30.000, in Mamaia. Evenimentele organizate in Mamaia si in Vama Veche atrag cel mai mult atentia si acesta este rezultatul direct al promovarii pe care noi am asigurat-o in ultimii ani. Acolo unde nu se intampla ceva nu se putem astepta sa atragem turisti, iar acolo unde sunt organizate evenimente vom avea rezultate care sa atraga un numar consistent de turisti si un bun start, ca imagine de destinatie, pentru acest sezon 2018' , a precizat Corina Martin, presedinte FAPT.
Pentru acest sezon, Corina Martin estimeaza o crestere de minim 10% a numarului de turisti care vor ajunge pe litoral si de peste 15-20% in Delta Dunarii.
"Extrem de important pentru aceste estimari pozitive este faptul ca vom continua sa avem zboruri interne, care vor conecta Constanta, litoralul si Delta Dunarii cu orase din regiunile mai indepartate de noi din Romania (Cluj, Oradea si Timisoara), dar si zboruri internationale, care ne aduc turisti straini in destinatie. Vom fi conectati si in acest an cu Londra, Milano, Paris, Bruxelles, Tel Aviv, Istanbul si, in premiera, cu Tallinn, Estonia. Avem in derulare discutii ample cu TAROM pentru a anunta, sper, noutati importante pentru acest sezon si am incredere ca vom face un anunt de succes in curand, alaturi de reprezentantii companiei nationale", a spus Corina Martin.
Incepand din 26 aprilie, se da startul evenimentelor in cluburi, pe plaje, in locatii turistice, preponderent in Mamaia, Vama Veche, Mamaia Nord Navodari si orasul Constanta, pentru toate preferintele si pentru toate segmentele de turisti.
Festivalul de muzica electronica SUNWAVES a ajuns, la Mamaia, la a 23-a editie si va reuni, in cele 5 zile de derulare, peste 25.000 participanti, intre care mai mult de 10.000 vor fi tineri din vestul Europei, in principal din UK, Germania, Franta si Italia, care vin special la Mamaia pentru acest festival.
"Festival du Bonheur - pour les gourmands', primul festival gastronomic al verii, ajuns la a 3-a editie pe Litoral, se deschide tot pe 27 aprilie, pe o suprafata de 15.000 de mp. Intrarea va fi libera, iar turistii vor avea astfel acces la un real rasfat culinar, oferit de cele 50 de food trucks cu preparate romanesti, americane, mexicane, japoneze si de diverse genuri de bucatarie internationala. Sunt asteptati circa 25.000 turisti pe intreaga perioada a festivalului.
"Mamaia Style" atrage, in continuare, un segment extrem de bine definit si constant de fani si suporteri, iar weekend-ul de 1 Mai este, intotdeauna, prima dovada a sezonului, in fiecare an.
"Nu trebuie uitat insa ca Mamaia a dezvoltat, in ultimii ani, si segmentele de 'Family', 'All inclusive' si "Relax&Spa', dar si ansambluri de apartamente de vacanta, datorita carora a crescut considerabil capacitatea de cazare in statiune, desi aceste locuri de cazare nu figureaza in vreo statistica privind cifrele de circulatie turistica", spune Corina Martin.
In Vama Veche, Sunset Festival revine in acest an cu cea de-a cincea editie si promite o atmosfera de neuitat pentru iubitorii de muzica urbana, fiind unul dintre putinele festivaluri dedicat lor, care este desfasurat in aer liber in Romania.
"Opening Party', 'Smile to the Summer' - numele generice pentru foarte multe petreceri si evenimente ce vor fi organizate pe plaje, terase, cluburi pentru cei peste 10.000 de turisti asteptati in acest weekend in Vama Veche.
Presedintele Asociatiei Patronale Tulcea-Delta Dunarii, Daniel Ilusca, estimeaza ca in minivacanta de 1 mai, in aceasta destinatie vor fi peste 10.000 de turisti. Aceasta apreciaza ca Delta Dunarii va avea un nou sezon foarte bun si in acest an, dupa cresteri consistente de 20-25% in ultimii ani, ca urmare a eforturilor noastre intense de promovare'.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall