Adrian Constantin Rusu ramane presedinte al Directoratului Transelectrica pentru inca patru luni

Data publicarii: 25-08-2018 | Economie
Adrian Constantin Rusu ramane presedinte al Directoratului Transelectrica pentru inca patru luni dupa decizia de vineri a Consiliului de Supraveghere al companiei, potrivit unui anunt transmis Bursei de Valori Bucuresti. "In conformitate cu prevederile art. 18 alin. (4) din Actul constitutiv al Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica-SA, Consiliul de Supraveghere a ales ca Presedinte al Directoratului (denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer - 'CEO' - al Societatii) Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica' SA, incepand cu data de 17 septembrie 2018, pe domnul Adrian - Constantin Rusu", se precizeaza in anuntul citat. Totodata, Consiliul de Supraveghere i-a desemnat in calitatea de membri provizorii ai Directoratului, alaturi de Adrian Constantin Rusu, pe Andreea - Georgiana Florea, Constantin Saragea, Adrian-Mircea Teodorescu si Viorel Vasiu. Mandatul acestora este pentru o durata de 4 luni, incepand cu data de 17 septembrie 2018, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, pentru inca doua luni. "Durata mandatului nu va depasi data finalizarii procedurii de selectie a membrilor Directoratului Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica-SA in conditiile O.U.G. nr. 109/2011, daca procedura se va finaliza in interiorul acestui interval", precizeaza compania. Adrian Constantin Rusu este presedinte al Directoratului Transelectrica din 7 mai 2018. Transelectrica, operatorul de transport si sistem in sectorul energiei electrice, a afisat un profit net de 98,02 milioane de lei pentru primele sase luni din acest an, similar cu cel din aceeasi perioada a anului trecut, cand a fost de 98,38 milioane de lei, potrivit raportului transmis, joi, Bursei de Valori Bucuresti.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: