Teodorovici: Avizul CSAT pe rectificare este consultativ; noi pe aceasta forma ramanem
Data publicarii: 04-09-2018 | Economie
Avizul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) pe proiectul privind rectificarea bugetara este consultativ, nu obligatoriu, iar Executivul "va ramane" pe forma publicata luni pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, a declarat, la Romania TV, ministrul de resort, Eugen Teodorovici.
"Avizul CSAT este consultativ, nu este o obligatie, trebuie sa fie consens in cadrul CSAT. Chiar daca nu e consens dupa sedinta de maine nu inseamna ca e si obligatoriu avizul. Ce am postat azi pe site-ul Ministerului de Finante asta este forma cu care mergem maine in CSAT, pentru care aducem argumente pentru fiecare structura in parte. Vom vedea daca mai sunt si alte contraargumente sau prezentari in cadrul CSAT din partea celorlaltor structuri, dar noi pe aceasta forma ramanem, nimic altceva", a precizat Teodorovici.
Acesta a precizat ca banii taiati de la unii ordonatori de credite se duc acolo unde este nevoie, precum pensii, salarii, pesta porcina.
"Daca am taiat per total aproximativ 150-170 milioane lei, banii astia se duc acolo unde este nevoie, ca vorbim de pensii, de salarii, de pesta porcina, de alte nevoi pe care le are bugetul. Pe site se vede o alocare in plus de 50 milioane lei la ANSVSA pentru despagubiri si ce mai are nevoie agentia in momentul de fata.(...) Noi alocam cat au cerut dansii azi, dar se fac analize si, pe masura ce se inainteaza si se stie exact suma, cei de la ANSVSA vin la noi, la Ministerul Finantelor si alocam sumele astfel incat toata lumea sa fie despagubita pentru fiecare neplacere creata de aceasta situatie neplacuta din Romania", a explicat Eugen Teodorovici, adaugand ca vor fi alocati bani si la fondul de rezerva la dispozitia Guvernului, care in momentul de fata este zero.
Anterior, ministrul Finantelor declarase, la Antena 3, ca va merge marti in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) cu o varianta modificata a rectificarii bugetare, in sensul ca Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Paza si Protectie si Serviciul de Telecomunicatii Speciale vor avea alocari in plus, dar vor ramane in continuare pe minus la rectificare.
"Este o intarziere nejustificata si sper sa reglam si din punct de vedere legal acest lucru ca pe viitor sa nu mai avem o astfel de rectificare atat de mult intarziata. Noi am postat pe 3 august toate datele pe site-ul Ministerului de Finante si aproape o luna de zile... Va fi o discutie vizavi de momentul la care CSAT se poate pronunta pe bugetul structurilor care fac parte din CSAT si in ce forma si la ce moment, ca sa evitam astfel de situatie total neplacuta pentru tara in ansamblu. Pentru discutiile de maine o sa postam pe site o situatie refacuta fata de momentul 3 august. Acolo ori sa fie cateva revizuiri ale acelor sume alocate. Au fost discutii dupa acel moment al postarii publice cu anumiti ordonatori de credite care au venit la Ministerul de Finante si cu argumentele de rigoare noi am decis sa mai suplimentam anumite zone. Dar strict pentru discutia din CSAT, pentru cele cred ca sase structuri care fac parte din CSAT, au mai intervenit si acolo cateva modificari, in sensul de alocari suplimentare de sume", a afirmat Teodorovici la Antena 3.
Potrivit ministrului Finantelor, la Ministerul Apararii ramane nemodificata suma alocata, la fel ca si la Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, la Serviciul Roman de Informatii ramane taierea de 113 milioane lei.
"La Serviciul de Informatii Externe, din discutia cu ordonatorul de credit, acolo este o influenta pozitiva de plus 13,7 milioane lei, dar per ansamblu structura ramane cu un minus de 2,8 milioane lei. Serviciul de Paza si Protectie are o modificare pozitiva, plus 7,6 milioane lei, dar pe ansamblu ramane cu minus 15 milioane lei, pentru cheltuieli de capital ca urmare a unor plati efectuate in iulie-august si ca urmare a unor necesitati de derulare a unor proiecte cu finantare europeana pentru preluarea presedintiei Consiliului Uniunii Europene de anul viitor. La Serviciul de Telecomunicatii Speciale va fi o influenta pozitiva de doua milioane lei la bunuri si servicii in vederea derularii unor achizitii in vederea preluarii presedintiei, dar pe ansamblu structura ramane cu un minus de 14,1 milioane lei", a explicat Eugen Teodorovici.
Acesta a subliniat ca la Presedintie ramane nemodificat, respectiv o diminuare cu peste 11 milioane lei a bugetului, dar a precizat ca "nu face subiectul discutiilor de maine, pentru ca nu e parte din CSAT".
Pe de alta parte, Teodorovici a afirmat ca ii va explica marti presedintelui Klaus Iohannis care sunt mecanismele legale pentru acordarea de despagubiri celor afectati de pesta porcina africana.
"O sa-i explic presedintelui maine care sunt mecanismele legale prin care sumele in cazul pestei porcine se pot duce catre ANSVSA, fie prin realocari intre ordonatori, cum deja am facut acest lucru, fie din alocari din fondul de rezerva, dar care la acest moment este pe zero, pentru situatii care apar (...), pentru ca lucrurile sa fie cat de cat asa cum trebuie", a mai spus seful de la MFP.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall