Ministerul Transporturilor: Nu au avut loc niciun fel de discutii cu privire la transferul administrarii metroului la Primaria Generala

Data publicarii: 07-09-2018 | Economie
Primaria Municipiului Bucuresti nu a adresat nicio solicitare oficiala Ministerului Transporturilor sau Metrorex pentru preluarea/transferul administrarii metroului si nici nu au existat discutii cu privire la acest subiect, precizeaza MT intr-o informare de presa publicata pe site. Reactia MT vine dupa declaratiile primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, potrivit carora nu se fac progrese in domeniul administrativ si sunt ramaneri in urma in ceea ce priveste alte proiecte importante, cum ar fi transferarea metroului de la Ministerului Transporturilor catre Primaria Capitalei. "Nu exista nicio solicitare oficiala adresata de catre Primaria Municipiului Bucuresti catre Ministerul Transporturilor sau catre Metrorex pentru preluarea/transferul administrarii metroului. Nu au avut loc niciun fel de discutii cu privire la acest subiect. In ultimul an, nu a existat corespondenta oficiala pe aceasta tema. La ultima intalnire intre reprezentantii Primariei Generale si Ministerul Transporturilor, care a avut loc pe 30 august, subiectul Metrorex nu a fost pe agenda. Transferul metroului de la Ministerul Transporturilor la Primaria Generala nu exista ca proiect concret initiat si asumat oficial de primarie. Mentionam ca nu au existat blocaje, ci doar proceduri legale ce trebuie parcurse. S-a lucrat intr-un ritm sustinut, iar Ministerul Transporturilor si Guvernul au acordat tot sprijinul Primariei Municipiului Bucuresti", se spune in pozitia MT. Primarul general al Capitalei a afirmat sambata, 1 septembrie, la Neptun, ca este "preocupata si indurerata" de faptul ca nu se fac progrese in domeniul administrativ, precizand ca exista grupuri de lucru interministeriale care "se fac ca lucreaza" de prea mult timp. "Eu sunt preocupata si indurerata de multe ori de faptul ca nu se fac progrese in domeniul administrativ, (...) sunt ramaneri in urma atat in programul de guvernare national, cat si cel de guvernare locala privind Capitala si in ceea ce priveste fuziunea ELCEN-RADET si in ceea ce priveste alte proiecte importante, transferarea centurii si a metroului de la Ministerului Transporturilor catre Primaria Capitalei", a declarat Firea, inaintea sedintei CExN, care se desfasoara sambata la Neptun. De asemenea, Firea a subliniat ca exista anumite grupuri de lucru interministeriale care lucreaza "de mult prea mult timp" pentru a da "solutii care sunt evidente". "Pot spune ca sunt grupuri de lucru interministeriale care lucreaza de mult prea mult timp pentru a da solutii care sunt evidente pentru unele probleme care vizeaza nu doar Capitala, ci si restul tarii si poate ca ar fi bine ca acele grupuri de lucru sa nu se mai faca ca lucreaza, ci chiar sa lucreze si sa dea solutiile constructive pentru a se putea lua decizia la nivel de Guvern", a conchis Firea.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: