MCSI pregateste un portofoliu de proiecte centrat pe evenimente de viata din domeniul muncii si asistentei sociale (ministru)

Data publicarii: 08-09-2018 | Economie
Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) pregateste impreuna cu Ministerul Muncii un portofoliu de proiecte centrat pe evenimente de viata din domeniul muncii si asistentei sociale, a anuntat, vineri, ministrul de resort, Petru Bogdan Cojocaru. Organismul Intermediar pentru Societatea Informationala (OIPSI) din cadrul MCSI a lansat apelul aferent Actiunii 2.3.1- Consolidarea si asigurarea interoperabilitatii sistemelor informatice dedicate serviciilor de e-guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viata cetatenilor si intreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental si a comunicarii media sociale, a Open Data si Big Data - Sectiunea E-guvernare si interoperabilitate. "Pentru acest apel, Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, pe care il reprezint, pregateste impreuna cu Ministerul Muncii si Justitiei Sociale un portofoliu de proiecte centrat pe evenimente de viata din domeniul muncii si asistentei sociale, asa cum sunt acestea definite in Strategia Nationala privind Agenda Digitala pentru Romania 2020. Viitoarele proiecte au in vedere folosirea unor solutii tehnologice care respecta cadrul national de interoperabilitate, iar infrastructura hardware si software, ce urmeaza a fi achizitionata, va putea fi integrata cu solutii tehnologice de tip cloud, in perspectiva implementarii Cloud-ului Guvernamental", a precizat Petru Bogdan Cojocaru, intr-un comunicat remis AGERPRES. Acesta a dat ca exemplu HUB-ul de servicii al Ministerului Muncii, care va oferi noi servicii electronice cetatenilor prin consultarea on-line a dosarelor personale si depunerea on-line a cererilor de servicii sociale. "Un alt proiect vizeaza realizarea unui Sistem National de Management al Cazurilor Persoanelor cu Dizabilitati, prin care se doreste dezvoltarea si implementarea unei platforme nationale centralizate. Aceasta va colecta, stoca si distribui informatiile referitoare la cazurile persoanelor cu dizabilitati catre autoritatile publice centrale si locale, beneficiari individuali si parteneri institutionali. Precizez ca toate proiectele sunt gandite sa vina in sprijinul cetatenilor, digitalizarea relatiei dintre acestia si institutiile publice aducand beneficii majore de ambele parti", sustine oficialul MCSI. Proiectele vor avea ca obiectiv aducerea la nivelul 4 de sofisticare a serviciilor de tip e-guvernare din domeniul protectiei copilului si adoptiilor, a persoanelor cu dizabilitati, inspectiei muncii, asistentei sociale, etc. Potrivit sursei citate, pentru realizarea sistemelor informatice, necesare atingerii obiectivelor acestor proiecte, se vor achizitiona software, echipamente hardware si servicii de dezvoltare si implementare solutii TIC, cu parametri tehnici si functionali adaptati specificului serviciilor de tip e-guvernare asociate evenimentelor de viata a caror realizare este in responsabilitatea Ministerului Muncii si Justitiei Sociale si a agentiilor din coordonarea sa.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: