Aeroporturile din Capitala ar putea avea un nou management, 'mai apt', pana la sfarsitul anului (ministru)

Data publicarii: 26-09-2018 | Economie
Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB) ar putea avea pana la sfarsitul anului un nou director general si un nou Consiliu de Administratie "mai apte decat cele de astazi", dupa ce au fost demarate procedurile de selectie conform prevederilor OUG 109 privind guvernanta corporativa, a anuntat, marti, ministrul Transporturilor, Lucian Sova, in cadrul audierilor care au avut loc in comisia de specialitate din Camera Deputatilor. "Sunt deschise proceduri de selectie conform prevederilor OUG 109. Sunt sigur ca vom avea consultanta de buna calitate care va identifica un manager, cat si un Consiliu de Administratie, mai apt decat managerul de astazi in a conduce, practic, cea mai profitabila companie care este in portofoliul Ministerului Transporturilor si care din perspectiva manageriala mai are multe de facut. Adaug la acest aspect faptul ca, dincolo de marile proiecte si pasii care au fost inregistrati apropo de HG de aprobare a indicatorilor tehnico-economici privind noul terminal de dezvoltare strategica a aeroportului, nu au fost in stare sa managerieze si sa gaseasca solutii de management al fluxurilor de acces in parcare, iar starea de curatenie este inca mult sub asteptari. De asemenea, modul in care se proceseaza bagajele este absolut lamentabil si, pentru a gasi solutii de avarie, va informez ca un consilier personal pe care il am pe Cabinet - o zi da si una nu - este in aeroport si monitorizeaza aceste aspecte. Procedura de selectie pe 109 nu va dura mai mult de sfarsitul acestui an. Imi exprim speranta ca vom identifica un manager care sa stie sa puna in valoare resursa financiara si oportunitatea de piata pe care Aeroportul Henri Coanda o are", a explicat ministrul. Dupa dezbaterile din comisie, Lucian Sova a precizat ca nu este vorba de o masura imediata pe care a luat-o impotriva managerului CNAB, insa asteptarile "noastre, ale tuturor sunt mult mai mari decat rezultatele pe care ni le ofera azi cea mai profitabila companie din portofoliul Ministerului Transporturilor". Intrebat daca a fost finalizat controlul la Aeroportul Baneasa, dispus pentru a se verifica daca s-au respectat procedurile in cazul aterizarii avionului presedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, Sova a raspuns. "Am raportul Corpului de Control. Urmeaza a fi prezentat doamnei prim ministru si apoi, in concordanta cu recomandarile dumneaei, probabil va fi facut si public". "Este vorba de o evaluare a indeplinirii atributiilor de serviciu pentru toti cei care au fost implicati in aceasta activitate de supraveghere, monitorizare si asistenta privind aterizarea, decolarea unui avion oficial, tinand cont ca mai ales in domeniul aeroportuar exista fisa postului si responsabilitati extrem de clar reglementate", a subliniat acesta. Seful de la Transporturi a admis ca au fost identificate o serie de probleme, care vor fi facute publice la un moment dat. "Exista o serie de lucruri care din perspectiva Corpului de Control ridica probleme. In momentul in care vom putea face public acest lucru il vom face", a subliniat ministrul citat. In plus, acesta nu a raspuns nici la intrebarea cine a gresit, explicand ca nu poate spune inainte de a-i comunica acest lucru premierului. "Nu inainte de a afla doamna prim-ministru. Cu siguranta imediat dupa aceea. Nu inseamna ca ascund ceva, dar este normal ca in primul rand concluziile acestui raport sa fie prezentate persoanei oficiale care a fost indreptatita sa imi ceara sa indeplinesc aceasta procedura", a adaugat el. Revenind la subiectul demararii procedurii de alegere a noului management pentru CNAB, Lucian Sova a afirmat ca aceste proceduri au fost demarate de mai mult de o luna. "Exista o prevedere in OUG 109 care permite mandat interimar pe care un conducator sa fie nominalizat si o procedura de selectie dupa standarde adecvate pentru selectia unui manager si a unui Consiliu de Administratie cu contract de mandat si cu mandat pe 4 ani. Aceasta procedura am demarat-o. Pana acum, nu doar la aeroport, ci si la multe companii au existat mandate provizorii exercitate fie de aceeasi persoana, fie si de alte persoane, insa la multe dintre companiile importante ale ministerului am inceput procedurile legale pe 109 pentru un mandat de 4 ani. Aceste proceduri au fost demarate cu ceva timp in urma, mai mult de o luna, si nu numai la aeroport, ci si la CFR Marfa, CFR SA, CFR Calatori, incepe si CNAIR. Mai sunt companii la care trebuie sa ne indeplinim si aceste obligatii privind selectia in conformitate cu prevederile legale a managerilor si a Consiliilor de Administratie pe termen de 4 ani", a mai spus ministrul Transporturilor.

Sursa: Agerpress