ARACO: Pretul pe metrul patrat construit va creste cu circa 15-17%, in 2007

Data publicarii: 29-01-2007
Preturile pentru un metru patrat construit vor creste cu 15 -17 la suta in anul 2007, in prezent acestea fiind cuprinse intre 300 si 2.500 de euro, din cauza majorarii salariilor muncitorilor necalificati cu 23 la suta, a declarat, luni, presedintele Federatiei Sindicatelor Familia, Dan Cristescu. Potrivit lui Cristescu, cresterea salariala va avea o influenta directa asupra pretului pentru metrul patrat construit. In prezent, preturile pentru un metru patrat construit variaza intre 300 si 2.500 de euro, 20 la suta reprezentand manopera. "Variatiile de pret depind de locul in care se construieste", a explicat Dan Cristescu.

De asemenea, cresterea pretului pe metrul patrat de teren construit este influentata si de cheltuielile legate de tehnologiile alese sau cele legate de capital.

Presedintele ARACO, Laurentiu Plosceanu, a mai explicat ca piata constructiilor va creste anul acesta cu 25-27% fata de anul trecut, cand a inregistrat un nivel de sapte miliarde de euro.

"Sectorul constructiilor a ocupat anul trecut o pondere de 10 la suta din Produsul Intern Brut (PIB) si estimam ca pe termen mediu aceasta pondere va creste la 12 la suta", a explicat Plosceanu.

Salariile munictorilor necalificati din constructii vor creste cu 50 de lei, urmand ca la sfarsitul acestui an sa ajunga la valoarea de 500 de lei.

"Salariul minim brut al unui muncitor necalificat in constructii va fi la sfarsitul acestui an de 500 de lei, in anul 2008 va fi de 700 de lei, iar in 2009 un muncitor necalificat din constructii va castiga 900 de lei", a explicat Cristescu. Cresterea salariului minim brut este prevazuta in " Acordul Social Sectorial pentru Constructii 2007- 2009", semnat la 27 decembrie 2006 intre Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO), Federatia Generala a Sindicatelor Familia si Federatia Nationala a Sindicatelor din Constructii - Montaj " Anghel Saligny".

In prezent, un muncitor necalificat care lucreaza in domeniul constructiilor castiga 450 de lei, de aceea " este necesara cresterea salariului mediu in constructii, in urmatorii doi ani, pentru a concura cu salariile din tari precum Ungaria sau Polonia", a explicat liderul de sindicat.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: