Motorina comercializata dupa 1 iulie va contine, in mod obligatoriu, 2% biodiesel
Data publicarii: 31-01-2007Potrivit acesteia, proiectul de act normativ va intra pe lantul interministerial pentru avizare de indata ce ministrul economiei, Varujan Vosganian, il va semna. Proiectul are nevoie de avizul Ministerului Transporturilor, Mediului, Integrarii Europene si Justitiei, astfel ca, daca fiecare respecta termenul de cinci zile, peste aproximativ 20 de zile proiectul de act normativ va fi discutat in sedinta de Guvern.
Oficialul MEC a precizat ca, pana acum, petrolistii trebuiau sa declare cantitatea de biodiesel pe care o introduc pe piata, dar, din moment ce aceasta va deveni obligativitate, Ministerului de resort ii va reveni sarcina de a monitoriza aceasta activitate.
Directorul din cadrul Ministerului Economiei a mai spus ca este greu de precizat daca va putea fi atins pragul de 5,75% pana in 2010. "Procentul de 5,75% de productie biodiesel din totalul motorinei de pe piata la care se refera Comisia Europeana este calculat in functie de continutul energetic, procent care echivaleaza cu o pondere de 7% in volum. Pentru atingerea acestui procent de biodiesel din volumul motorinei de pe piata trebuie sa elaboram un standard national, pentru a vedea care este impactul pe care acesta pondere de biodiesel o are asupra motoarelor masinii", a explicat Cristiana Ion.
Ea a precizat ca, in cazul in care petrolistii comercializeaza carburanti in care ponderea de biodiesel este mai mare de 5% in volum, ei trebuie sa avertizeze soferii, la pompa, cu privire la riscul unui impact negativ asupra motorului. "Nu cunoastem inca daca va exista un impact. In prezent, Comisa Europeana lucreaza la un astfel de studiu, insa, pana atunci, a recomandat utilizarea standardelor nationale. Nici Romania nu are inca un astfel de standard. Noi am propus elaborarea lui in cadrul planului sectorial de cercetare pentru acest an si, daca vom demara studiile in aprilie, in maximum un an vom avea acest standard. Atunci vom putea preciza cu exactitate impactul asupra motoarelor al motorinei care contine biodiesel in proportie mai mare de 5%", a mai spus Cristiana Ion.
"Romania trebuie sa produca cel putin 100.000 de tone de biodiesel in 2007 pentru a respecta obligativitatea potrivit careia 2% din consumul de carburanti trebuie sa fie reprezentat de biocombustibil. Deocamdata, cele 17 unitati existente produc circa 95.000 de tone de biodiesel pe an, insa multi investitori si-au anuntat intentia de a produce biocombustibil in 2007, ceea ce va creste productia cu inca 300.000 de tone, potrivit estimarilor noastre. Astfel, prognozam o productie de 400.000 de tone pentru acest an", a declarat, miercuri, consilierul din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), Benone Velcescu.
Plantele din care poate fi produs biodiselul sunt rapita, floarea soarelui si soia, in mod special, dar si sfecla de zahar si cerealele. In ceea ce priveste subventiile pentru aceste culturi, potrivit lui Velcescu, cultivatorii ar putea primi o subventie de aproape 100 de euro pe hectar, daca dovedesc faptul ca plantele sunt folosite pentru productia de biodiesel. "Pe langa plata pe unitatea de suprafata, pe care o primeste orice cultivator, de 50 de euro, Ministerul Agriculturii a propus Comisiei Europene introducerea unei alte subventii, tot de 45-50 de euro pe hectar, pe care sa o primeasca cei care cultiva plante folosite in industria energetica. Acesti cultivatori trebuie, insa, sa demostreze faptul ca au contracte cu producatori de biodiesel si ca folosescu culturile subventionate numai in acest sens", a precizat Velcescu.
Conform unei directive a Uniunii Europene, statele membre sunt obligate sa amestece treptat combustibilul traditional utilizat in transport cu biocombustibil, astfel incat, pana in 2010, biodieselul sa reprezinte 5,75% din motorina de pe piata, urmand ca, in 2020, ponderea sa creasca la 20%. Biodieselul este un combustibil alternativ, nepoluant, produs din resurse regenerabile.
In prezent, UE produce 75% din cantitatea mondiala de biodiesel. Germania este lider al pietei in acest sector, cu peste 50% din productia de biodiesel a UE, adica 1,03 milioane tone in 2004.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut