Actionarii Nuclearelectrica au aprobat distribuirea de dividende de peste 485 milioane lei la propunerea Ministerului Energiei

Data publicarii: 11-12-2018 | Economie
Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor Nuclearelectrica a aprobat luni distribuirea sumei de 485,437 milioane de lei sub forma de dividende, la solicitarea actionarului majoritar al SNN, Ministerul Energiei, informeaza compania printr-un comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Valoarea dividendului pe actiune este de 1,61 lei, iar data platii este 28 decembrie. "In cadrul Adunarii Generale a fost aprobata distribuirea sumei de 485.437.300,11 lei, sub forma de dividende, in conformitate cu prevederile art. II si art. III din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 29/2017, punct introdus pe ordinea de zi la solicitarea actionarului majoritar al SNN, Ministerul Energiei. Suma de 485.437.300,11 lei urmeaza a fi distribuita actionarilor SNN inregistrati la data de inregistrare 24.12.2018, reprezentand un dividend brut pe actiune de 1,61 lei. Data platii aprobata de catre actionari este 28.12.2018", se precizeaza in comunicat. Societatea Nationala Nuclearelectrica (SNN) a inregistrat, in primele noua luni din 2018, un profit net de aproximativ 321 de milioane de lei, in crestere cu 28,30% fata de acelasi interval din anul anterior, potrivit rezultatelor financiare publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti (BVB). SN Nuclearelectrica se afla sub autoritatea Ministerului Energiei, statul detinand 82,48% din actiuni, Fondul Proprietatea, 9,10% si alti actionari, 8,42%. Ministerul Energiei a solicitat unor companii din subordine, precum Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica si SAPE, acordarea de dividende suplimentare. Totodata, Transgaz si Transelectrica, companii aflate de asemenea in subordinea Ministerului Economiei, au propus in AGA acordarea de dividende suplimentare, la solicitarea Ministerului. Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a afirmat, la sfarsitul lunii noiembrie, ca transferul unor dividende de la companiile de stat la buget este o decizie "perfect legala", care nu a afectat nicio investitie aflata in derulare la aceste companii. "Nu a fost afectata printr-o astfel de abordare niciun fel de investitie astazi in derulare la aceste companii unde statul este partener. Mai mult, este o decizie a actionarului (...) de a face un astfel de transfer al dividendelor catre buget, in loc sa fie tinute aceste sume in depozite bancare cu dobanzi foarte mici (...). Banii statului care nu sunt investiti de acele companii sunt tinuti in depozite la banci pe dobanzi foarte mici (...) Nimeni nu opreste o companie a statului sa faca investitii, nimeni nu-si permite sa opreasca o investitie in derulare (...). Este decizia statului, perfect legala", a declarat Teodorovici la Palatul Victoria. Ministrul Finantelor a estimat ca suma totala care este transferata la buget de la companiile de stat se ridica la 1,9 miliarde de lei.

Sursa: Agerpress