ANPIS: Alocatiile de stat pentru copii platite in noiembrie totalizeaza aproape 349 de milioane de lei

Data publicarii: 03-01-2019 | Economie
Alocatiile de stat pentru copii platite in luna noiembrie 2018 au totalizat 348,93 milioane de lei, suma medie fiind de 96,87 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala (ANPIS). In noiembrie, peste 3,6 milioane de copii au beneficiat de acest ajutor social. Cei mai multi beneficiari erau inregistrati in Bucuresti - 326.587 si in judetele Iasi - 178.569, Suceava - 136.289 si Bacau - 130.083. La finele lunii noiembrie erau suspendati de la plata 158.118 beneficiari, cei mai multi din Bucuresti - 11.716, Iasi - 8.529, Suceava - 8.090 si Timis - 7.113. De asemenea, in perioada mentionata au fost efectuate alte plati (restante, reluari in plata, plati neachitate, corectii etc.) in contul acestui beneficiu, in suma de 19,97 milioane de lei. Alocatia are caracter universal si este acordata copiilor in varsta de pana la 18 ani, precum si tinerilor care au implinit varsta de 18 ani, care urmeaza cursurile invatamantului liceal sau profesional, pana la terminarea acestora. Legea nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, cu modificarile si completarile realizate anterior lunii iunie 2015, a prevazut ca, pentru copiii in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului care este incadrat intr-un grad de handicap, alocatia de stat se acorda in cuantum de 200 lei/luna/copil. Incepand din iunie 2015, conform Legii nr. 125/2015 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative, cuantumul alocatiei pentru copiii care nu au un handicap si au varsta mai mare de doi ani a devenit 84 de lei, iar cuantumul alocatiei de stat pentru copilul incadrat intr-un grad de handicap a devenit 200 lei.

Sursa: Agerpress