Romanii, dispusi sa dea mii de euro pentru protejarea convorbirilor

Data publicarii: 07-02-2007 | Afaceri
Nevoia de intimitate si de protejare a convorbirilor, mai ales a celor de afaceri, face ca, in ultimii ani, in lume sa apara un nou trend: cumpararea de telefoane securizate ale caror convorbiri nu pot fi interceptate, noteaza Curierul National. In Romania exista o singura firma care comercializeaza astfel de telefoane, SecurePhone din Ploiesti. Preturile unor astfel de solutii nu sunt insa foarte reduse, ele fiind de ordinul a catorva mii de euro pe aparat. Si avand in vedere ca este nevoie de doua astfel de aparate intre care se realizeaza comunicatia securizata, pretul final nu este intotdeauna accesibil oricui.

Un astfel de aparat costa circa 900 de euro, potrivit lui Mihai Manole, directorul firmei ploiestene. In Romania numarul celor interesati de achizitionarea unui astfel de telefon ar fi suficient de mare, insa pretul destul de "piperat" face ca aceia care intr-adevar pot sa-si permita achizitionarea lui sa fie de doar cateva mii. "Cred ca piata anuala a potentialilor cumparatori de astfel de telefoane in Romania se ridica la circa 5.000 - 6.000 de persoane. In mod sigur ar fi mult mai multi cei care si-ar dori sa-si cumpere astfel de aparate, dar poate ca nu o vor face din cauza pretului ridicat", spune Mihai Manole, directorul firmei ploiestene, citat de Mediafax.

In numai o luna au vandut deja 40 de aparate

Pentru acest an SecurePhone estimeaza ca va comercializa circa 3.000 de aparate. Deja, in numai o luna de la aducerea lor in tara, firma ploiesteana a vandut circa 40 de bucati. Clientii au fost persoane fizice si juridice, dar directorul SecurePhone ne-a spus ca au existat si tatonari din partea institutiilor statului. Potrivit lui Manole, profilul clientului este acel om ce detine informatii foarte pretioase si pe care nu mai vrea sa le stie nimeni. Promovarea produselor se face prin marketing direct, insa, in continuare se vor aborda si alte metode cum ar fi articole pe site-uri de specialitate sau comunicate de presa. "Vrem sa ne facem o retea de distributie la nivel national iar pentru aceasta vom investi 300.000 de euro in urmatorii trei-patru ani, din fonduri proprii", a declarat Manole pentru Curierul National.

Telefoane si soft de ultima generatie

Aceste telefoane folosesc algoritmi de criptare, precum AES, TwoFish, Serpent prin care, in momentul in care incepe convorbirea, sistemul genereaza un cod aleatoriu din patru cifre, care este transmis unei singure entitati. Algoritmul de criptare AES este din 2003 folosit de Statele Unite ale Americii pentru criptarea documentelor strict confidentiale. TwoFish si Serpent s-au clasat pe locurile doi si trei in concursul realizat de SUA pentru noul algoritm de criptare. Combinatia celor 3 algoritmi folosit in telefoanele SecurePhone garanteaza siguranta comunicatiilor mobile, mai spune reprezentantul SecurePhone.

Terminalele SecurePhone sunt de ultima generatie si au toate caracteristicile unui mobil de top (camera foto 1.3 - 2 Mp, bluethooth, irda, Mp3 player, Mp4 player, display color, sistem de operare Windows Mobile pe care se pot instala diferite aplicatii, memorie atasabila de pana la 1GB). Cu ajutorul lor se pot realiza atat apeluri normale cat si apeluri securizate de voce si date. Criptarea se realizeaza de la un capat la celalalt, ceea ce inseamna ca este nevoie ca cei doi interlocutori sa foloseasca SecurePhone pentru comunicatiile securizate.

Integral in Curierul National

Ultimele stiri pe BankNews.ro: