Productia industriala a crescut cu 3% in ianuarie, sustinuta de industria prelucratoare

Data publicarii: 13-03-2019 | Economie
Productia industriala ca serie bruta a crescut in luna ianuarie a acestui an cu 3% fata de luna precedenta si cu 0,7% fata de luna corespunzatoare din anul precedent, potrivit datelor Institutului National de Statistica publicate miercuri. Cresterea productiei fata de decembrie 2018 a fost sustinuta de cresterea industriei prelucratoare (+4,8%). Industria extractiva si productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat au scazut cu 5,9%, respectiv cu 2,2%. Pe de alta parte, comparativ cu ianuarie 2018, avansul productiei s-a datorat cresterilor inregistrate in toate cele trei sectoare industriale: productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+3,2%), industria extractiva (+1,2%) si industria prelucratoare (+0,1%). Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, productia industriala a scazut cu 1,6% in ianuarie fata de decembrie, din cauza declinului productiei si furnizarii de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (-3,4%). Industria extractiva si industria prelucratoare au crescut cu 1,7%, respectiv cu 0,9%. Fata de luna corespunzatoare din anul precedent, productia industriala a crescut, ca serie ajustata, cu 0,8%, sustinuta de productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+3,7%), industria extractiva (+1,4%) si industria prelucratoare (+0,2%).

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: