Raport EY: Obstacolele financiare ar putea reprezenta cel mai mare impediment in atingerea tintei de emisii „net zero”
Data publicarii: 28-05-2021 | MediuConform celei de-a 57-a ediții a raportului EY Renewable Energy Country Attractiveness Index, în anul 2020 investițiil eîn capacitățile de energie regenerabilă au crescut cu 2% până la 303,5 miliarde de dolari. Aceasta reprezintă și a doua cea mai mare valoare anuală înregistrată până în prezent, sumă deloc de neglijat dacă luăm în calcul și impactul crizei cauzate de pandemia de Covid-19.
Același raport estimează că evoluția spre atingerea țintei zero de emisii va necesita investiții suplimentare de peste cinci trilioane de dolari, scoțând în evidență în același timp și rolul pe care investitorii instituționali vor trebui să-l joace în finanțarea acestei tranziții energetice. Conform raportului, obiectivele de mediu capătă o semnificație din ce în ce mai importantă în planurile investitorilor, crescând și interesul acestora față de resursele de energie regenerabilă.
Raportul EY face și un top al țărilor din punct de vedere al interesului și al investițiilor pe acest segment de piață. SUA se menține în continuare pe primul loc al acestui clasament, și probabil își va păstra această poziție și în mandatul președintelui Biden. De altfel, SUA au readerat la Acordul de la Paris, anunțând de asemenea reducerea nivelurilor de emisii de gaze cu efect de seră cu până la 50% până în anul 2030.
Chia, una dintre cele mai dinamice piețe, păstrează cel de-al doilea loc, în vreme ce India urcă pe trei, anticipându-se o creștere semnificativă a sectorului energiei solare pe subcontinentul indian în perioada imediat următoare. Potrivit ultimelor prognoze, volumul de energie generată cu ajutorul panourilor fotovoltaice îl va depăși pe cel tradițional, realizat pe bază de cărbune până în anul 2040.
Numeroase alte țări au avansat proiecte „verzi” menite să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Polonia spre exemplu, țară aflată acum pe poziția 22, a adoptat o nouă lege care promovează construirea unor noi capacități eoliene offshore cu o putere totală de aproape 6GW până în anul 2030. Italia, care a urcat două locuri până pe poziția a 15-a, își propune prelungirea până anul viitor al programului de licitații pentru proiectele de energie eoliană și solară cu o capacitate de 4,7GW.
„În România au fost reluate discuțiile cu privire la investițiile în capacități noi de energie regenerabilă. Discuțiile nu sunt însă suficiente pentru reincluderea României în topul RECAI. Investițiile în noi unități, eventuale scheme suport și predictibilitatea cadrului legislativ ar putea contribui la revenirea României în topul celor mai atractive 40 de țări pentru investiții în energie regenerabilă”, a declarat Mihai Drăghici, Senior Manager, Consulting, EY România.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut