Opinie Deloitte: 1 iulie 2022 – termen de foc pentru contribuabilii din Romania. Cat de clare sunt noile obligatii?

Data publicarii: 11-07-2022 | Economie
Agenția națională de administrare fiscală a făcut în ultimii ani o serie de pași în direcția digitalizării. S-a întâmplat la fel și pe parcursul acestui an, de la data de 1 iulie intrând în vigoare obligativitatea facturării electronice (RO e-Factură) pentru anumite produse. Termenul coincide de asemenea cu implementarea altor două proiecte la fel de importante, RO e-Transport și SAF-T.

RO e-Factura este denumirea pe care a primit-o sistemul național informatic care permite emiterea, transmiterea și descărcarea facturilor în format electronic. Scopul principal al acestui este nu doar digitalizarea ci și creșterea gradului de conectare dintre autoritățile fiscale și contribuabili cu obiectivul final de a combate evaziunea fiscală și frauda. Opțional pentru câteva luni, acest sistem a devenit obligatoriu pentru agențiile de turism și operatorii economici care își desfășoară activitatea în acest sector al economiei, pentru toate facturile emise în baza tichetelor de vacanță.

De la 1 iulie, regula se aplică pentru alte două categorii de contribuabili, și anume companiile care furnizează produse considerate cu risc ridicat în relațiile B2B (Business to business) respectiv companiile care emit facturi către autorități contractante ale statului. Printre produsele de risc amintim legume și fructe, băuturi alcoolice, ape minerale și băuturi acidulate, construcții noi, îmbrăcăminte și încălțăminte.

„În plus, în cadrul procesului de digitalizare prin aplicarea facturării electronice, autoritățile își propun ca, în scurt timp, cel mai probabil începând cu 2023, toate companiile active în România să utilizeze sistemul de emitere și de raportare a facturilor electronice RO e-Factură”, scrie Adrian Teampău, Director, Impozitare Indirectă, Deloitte România.

„Totuși, în urmă cu câteva săptămâni, Parlamentul a adoptat o lege prin care notifică contribuabilii că autoritățile române încă așteaptă decizia instituțiilor europene cu privire la obligativitatea sistemului pentru tranzacțiile B2B. Prin modul cum este formulată legea, se poate interpreta că autoritățile române vor continua implementarea chiar și în lipsa unei aprobări a Consiliului UE”, adaugă acesta.

Sistemul e-Transport, pe de altă parte, are ca scop monitorizarea transporturilor considerate ca fiind cu risc fiscal. Acesta a devenit obligatoriu începând cu data de 1 iulie însă, fără a fi existat o perioadă de acomodare, precum cea din cazul facturării electronice. Prin urmare, contribuabilii nu au avut timp de adaptare și nici nu beneficiază de suficiente informații tehnice de implementare.

La fel ca și în cazul RO e-Factură, RO e-Transport are ca scop reducerea evaziunii fiscale prin obligarea contribuabililor de a declara anticipat deplasarea bunurilor considerate ca fiind de risc dintr-o locație în alta.

„În concluzie, 1 iulie 2022 reprezintă un termen extrem de important pentru multe companii puse în fața implementării unor mecanisme de raportare IT complexe și care necesită multiple transformări în procesele interne, consumatoare de resurse importante. Mediul de afaceri își dorește digitalizarea relației cu ANAF pentru a reduce birocrația, dar este necesar un timp suficient de pregătire și să fie disponibile documentații tehnice integrale pentru companiile vizate”, conchide Adrian Teampău.