Piata de brokeraj in asigurari a ajuns la 285 milioane euro, in 2006

Data publicarii: Astazi, 02-03-2007 | Finante-Banci
Brokerii de asigurari au inregistrat, in 2006, o cifra totala de afaceri de 285 milioane euro, ceea ce reprezinta 20% din primele subscrise de societatile de asigurari anul trecut, a declarat vineri presedintele asociatiei de profil, Bogdan Andriescu. Brokerii de asigurare au obtinut, in 2006, venituri de 72 milioane euro.  In 2005, brokerii de asigurari au inregistrat o cifra de afaceri de 855,39 milioane lei (232,62 milioane euro), ceea ce a reprezentat aproape o cincime din primele subscrise de societatile de asigurari in 2005.

Din totalul primelor intermediate in 2005 de brokerii de asigurari, ponderea principala au detinut-o asigurarile generale (795,98 milioane lei), cu 93,1%. Asigurarile de viata au totalizat 6,9% din piata (59,41 milioane lei noi).

Un raport al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) pe 2005 consemna activitatea a 245 de brokeri de asigurari, din care 153 au intermediat prime numai pentru activitatea de asigurari generale, un numar de patru au intermediat prime numai pentru activitatea de asigurari de viata, numarul brokerilor care au intermediat prime pentru ambele categorii de asigurari fiind de 88.

Acelasi raport arata in vara lui 2006 gradul inalt de concentrare a pietei de brokeraj, 35 de companii de brokeraj in asigurari inregistrand peste 75,4% din primele intermediate in 2005, ceea ce inseamna o valoare de aproape 645 milioane lei noi.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: