Basescu va discuta, in doua-trei saptamani, cu oficialii BNR, problemele economice

Data publicarii: 08-03-2007 | Economie

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat, miercuri, ca presedintele Traian Basescu va discuta in doua-trei saptamani, cu Consiliului de Administratie al bancii centrale, problemele economice ale Romaniei. Presedintele Basescu si-a facut prima aparitie publica la BNR, in calitate de sef al statului, la lansarea unui volum de poezie intitulat "Dublul", scrisa de George Virgil Stoenescu, membru in Consiliul de Administratie al BNR.

"In seara aceasta (miercuri seara-n.r) a fost un eveniment cultural, dar presedintele Traian Basescu va veni din nou sa se intalnesca cu Consiliul de Administratie al BNR si sa discute problemele economice", a spus Mugur Isarescu.

Intrebat daca presedintele este interesat de starea economiei, de politica monetara, Mugur Isarescu a raspuns: "Sigur ca da".

Guvernatorul a mai mentionat, raspunzand astfel intrebarii daca BNR are o relatie foarte buna cu seful statului, ca "Banca Nationala trebuie sa fie neutra si trebuie sa aiba relatii bune cu toata lumea".

Oficiali BNR au declarat cu ocazia evenimentului ca, pana la sfarsitul luni, cel putin 10 banci isi vor stabili propriile norme de creditare, urmare a eliminarii de catre banca centrala a restrictiilor privind creditarea catre persoane fizice.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: