De la 1 aprilie, electrocasnicele si electronicele vor fi mai scumpe

Data publicarii: 19-03-2007 | Economie

De la 1 aprilie, se scumpesc electronicele si electrocasnicele. Pe langa pretul aparatului si TVA, cumparatorii vor plati si o taxa de reciclare - asa numita taxa verde - pentru ca Uniunea Europeana nu ne mai lasa sa aruncam oriunde electronicele si electrocasnicele pe care nu le mai folosim. Taxa va fi calcultata in functie de greutatea produsului.

Cele mai mari scumpiri - de 20 de euro - vor fi aplicate pe segmentul electrocasnicelor albe: frigidere, masini de spalat, aparate de aer conditionat. Pentru echipamentele IT, taxa verde nu va depasi 10 euro.

Frigider, aparat de aer conditionat - 20 de euro
Aragaz, cuptor cu microunde, calculator - 10 euro
Laptop - 9 euro
Monitor LCD, televizor plasma - 8 euro
Imprimanta, DVD player - 3 euro
Cafetiera - 1 euro

Pentru a putea percepe aceasta taxa verde, comerciantii trebuie sa aiba amenajate depozite speciale, in care sa stranga aparatura veche. Costurile suplimentarea vor fi folosite ca sa acopere cheltuielile de colectare, transport si reciclare.

"Taxa verde are o sustinere si o justificare in conditiile in care, in sistemul de colectare, valorificare si reciclare a deseurilor din echipamentele electrice si electronice, intr-adevar functioneaza", a declarat ministrul Mediului, Sulfina Barbu.

Pana acum, insa, prea putini comercianti si-au amenajat astfel de spatii. Asadar, sunt sanse mari ca, de la 1 aprilie, in unele magazine pretul electronicelor si electrocasnicelor sa ramana neschimbat.

"Exista niste liste cu centre de colectare, dintre care o parte sunt functionale, o parte nu. Cea mai mare parte nu sunt inca, functionale si mai exista inca lucrari de amenajare", a precizat Catalin Gurau, director al Asociatiei Producatorilor Europeni de Electrocasnice din Romania.

Legea obliga autoritatile locale sa creeze in fiecare oras puncte de colectare a deseurilor electronice si rampe ecologice. In prezent, nu exista decat zece astfel de puncte de colectare si mult mai putine de reciclare.

The Money Channel

Ultimele stiri pe BankNews.ro: