Fermierii pot fi stimulati cu 100.000 de euro pe an daca se asociaza
Data publicarii: 22-03-2007 | EconomieGrupurile de producatori vor primi un sprijin financiar de pana la 100.000 de euro pe an din fondurile europene, masura avand drept scop transformarea agriculturii de subzistenta intr-o activitate aducatoare de profit, potrivit proiectului de dezvoltare rurala elaborat de Ministerul Agriculturii. MAPDR doreste sa incurajeze asocierea producatorilor agricoli pentru ca fermele de subzistenta sa devina ferme comerciale aducatoare de profit. "Insuficienta cooperare a producatorilor agricoli pentru valorificarea pe piata a produselor a determinat o dezvoltare dificila a sectorului, mai ales din punct de vedere al competitivitatii", se arata in Programului National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR).
Potrivit acestui program, sprijinul financiar destinat grupurilor de producatori se va acorda in rate anuale in primii cinci ani de la data atestarii grupului. Valoarea sprijinului se va calcula in functie de productia comercializata anual de grup.
Pentru a beneficia de acest sprijin financiar, grupul de producatori agricoli trebuie sa fie recunoscut de Ministerul Agriculturii. Conform legislatiei, un grup este alcatuit din cel putin cinci membri care valorifica in comun productia obtinuta. De asemenea, fiecare grup trebuie sa dispuna de o structura de conducere dar si de mijloace tehnice care sa-i asigure functionarea.
Daca solicitarea este eligibila, grupul poate sa primeasca cel mult 100.000 de euro in primii doi ani. In al treilea an, valoarea stimulentului financiar incepe sa scada, ajungand la cel mult 50.000 de euro, dupa cinci ani. Plata primei rate se va face la un an de la data la care grupul de producatori este recunoscut.
PNDR stabileste politicile si actiunile de dezvoltare rurala pentru perioada 2007-2013, in domeniile agricol, silvic si dezvoltare rurala, dar si proiectele de investitii. Doar dupa aprobarea acestuia de catre Comisia Europeana, se vor putea accesa fondurile europene destinate dezvoltarii rurale.
Potrivit reprezentantilor MAPDR, programul de dezvoltare rurala va fi transmis la Bruxelles in aceasta vara. Ministrul agriculturii Dan Motreanu a declarat, recent, pentru NewsIn, ca a primit asigurari din partea comisarului european pentru agricultura Mariann Fischer -Boel ca programul va fi aprobat in timp util, astfel incat fondurile europene sa ajunga la fermieri in acest an.
Pentru perioada 2007-2013, finantarea pentru dezvoltare rurala se realizeaza atat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), cat si din bugetul national.
Romania trebuie sa cheltuiasca 500 de milioane de euro in 2007, din totalul fondurilor europene de 7,5 miliarde de euro, alocate de UE pentru dezvoltare rurala, pana in 2013.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut