Apartamentul nou la rosu este mai ieftin cu pana la 40%
Data publicarii: 06-05-2008 | ImobiliareAchizitionarea unui apartament fara finisaje la rosu poate aduce o reducere de pret de zeci de mii de euro, noteaza Cotidianul. Inainte de alegerea variantei de echipare a apartamentului, viitorul proprietar trebuie sa-si faca niste calcule clare, deoarece ar putea avea surpriza ca, dupa ce pune finisajele pe cont propriu, sa constate ca a platit mai mult decat daca ar fi cumparat apartamentul la cheie. Acesta trebuie sa fie atent la calitatea finisajelor oferite de dezvoltator, a montajului realizat de acesta, dar si la preturile finisajelor.
De asemenea, este indicat sa se studieze cu atentie contractul pentru a se evita situatii neplacute, cum ar fi inlocuirea de catre investitor a finisajelor prezentate in momentul cumpararii apartamentului cu alte materiale, de calitate inferioara.
In cazul in care clientul se decide sa achizitioneze un apartament la rosu, pretul va scadea.
"Pretul poate scadea cu aproximativ 20%, pana la 40%, insa nu se poate cuantifica deoarece depinde foarte mult de nivelul de finisare care s-ar face in faza de livrare: pentru finisaje standard, pretul scade cu mai putin, iar pentru finisaje superioare, pretul scade cu mai mult", spune Anda Marian, manager rezidential in cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania. Economiile pot ajunge la zeci de mii de euro. "In ansamblul nostru, o garsoniera la rosu costa 38.000-40.000 de euro, la semirosu costa 45.000- 47.000 de euro, in vreme ce la cheie ajunge la 54.000-55.000 de euro. Cei care vor apartamente finisate nu sunt foarte multi, cred ca in jur de 10% din totalul celor care cumpara. Sunt fie oameni care vor sa-si aranjeze asa cum vor ei locuinta, fie persoane care isi vor amenaja locuinta in timp, in functie de posibilitatile financiare", spune Sorin Ionescu, director de marketing al ProConfort.
Semnarea contractului este un alt pas important. Au existat cazuri in care proprietarii s-au plans de faptul ca li s-a promis un anumit set de finisaje, dar la predare s-au pomenit cu finisaje de calitate inferioara, mai ieftine. Cum se pot elimina astfel de probleme? "Incluzand ca anexa la contract o descriere tehnica amanuntita a finisajelor. O anexa cuprinzand informatii despre materialele folosite, dimensiuni, numarul de pachete, culori, eventual numele furnizorului, in cazul in care la semnarea contractului acesta este deja ales, scuteste ambele parti de multe probleme ulterioare semnarii contractului. Un cumparator ar trebui sa fie circumspect daca este nevoit sa semneze un contract in care aceste informatii sunt succinte si nedetaliate", spune Laura Baciu, broker in cadrul Colliers Residential Division.
Inainte de a renunta la finisajele propuse de dezvoltator, viitorul proprietar trebuie sa studieze atent piata. Trebuie sa-si faca foarte amanuntit calculele. In primul rand este indicat sa vada cu cat ar putea achizitiona de pe piata finisaje de calitate similara cu cele propuse de constructor. La aceste costuri trebuie sa mai adauge manopera pentru montarea finisajelor. Problema e mai simpla pentru cei care vor finisaje din alta categorie, fie din motive financiare, fie din cauza ca se doreste finisaje de calitate, deoarece astfel de calcule sunt eliminate.
O problema pentru cei care doresc sa achizitioneze un astfel de apartament o reprezinta oferta destul de slaba pe acest segment. "Pentru proiectele cu un numar mic de unitati, mai ales acolo unde dezvoltatorul se ocupa si de constructie, se intalnesc situatii in care apartamentele se pot livra asa. In general insa, la proiecte cu un numar de peste 100 de unitati, vorbim despre o gama din ce in ce mai variata de pachete de finisaje, cu optiuni de materiale si culori pentru cumparatori", spune Laura Baciu. In cadrul ansamblurilor mari, dezvoltatorul primeste discounturi consistente deoarece comanda o cantitate mare de gresie sau faianta si de aceea nu livreaza apartamente fara finisaje. "Dezvoltatorul va fi cel mult de acord sa lase finisajele nemontate, fara scaderea pretului pentru cumparator", mai spune Laura Baciu.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Inflatia revine pe crestere in martie: urca la 9,9%, pe fondul scumpirilor generalizate
- Schneider Electric a testat modelul AI agentic NVIDIA Nemotron pentru managementul alarmelor
- Oboseala schimbarii loveste angajatii: companiile cauta echilibrul intre viteza, AI si capital uman
- Aderarea Romaniei la OCDE: pas strategic major cu impact asupra investitiilor si costurilor de finantare
- Studiul EY Consumer Index 2026, editia de Paste: romanii devin mai calculati si mai informati cu cheltuielile de Paste
- Hidroelectrica incepe reumplerea lacului Vidraru si publica rezultatele financiare pentru 2025
- Avertisment: Romanii, vizati de un nou val de frauda online care foloseste imaginea presei si a persoanelor publice
- Oracle taie mii de locuri de munca pentru a finanta expansiunea agresiva in AI
- Masinile electrice pot contribui la stabilizarea retelei electrice de distributie a Europei. Este Romania pregatita?
- Opinie Deloitte: Antreprenorii Romaniei - motor de crestere a competitivitatii economice
- Opinie Deloitte: Adoptarea IFRS in Romania - cand raportarea financiara devine oportunitate strategica
- Schneider Electric colaboreaza cu NVIDIA pentru a dezvolta modele validate dedicate fabricilor AI la scara de gigawati
- Studiu Deloitte: costurile de constructie si achizitionarea terenurilor, principalele preocupari ale dezvoltatorilor imobiliari din Europa Centrala, inclusiv Romania
- Dupa un excedent istoric, China anunta masuri pentru echilibrarea comertului si atragerea investitiilor straine
- Asociatia Romana a Bancilor avertizeaza asupra fraudelor care vizeaza companiile