Arhiva » Decembrie 2009 » 11 Decembrie 2009

Toate stirile publicate in data de 11 Decembrie 2009 | 35 de inregistrari

  • FNGCIMM a acordat 40% din plafonul de garantare pentru Prima Casa

    Garantiile utilizate in cadrul programului "Prima Casa" pana la finalul lui noiembrie au ajuns la 400 milioane euro, respectiv 40% din valoarea plafonului aprobat de stat, echivalentul a 9.467 dosare, a declarat Rodica Ionescu, consilier al presedintelui Fondului de Garantare. Totodata, valoarea medie a garantiei era de 41.875 euro

  • Executarea silita a Flamingo a fost oprita, dupa ce instanta a decis introducerea in insolventa

    Firma Flanco, controlata de Flamingo International (FLA), a intrat joi sub protectie impotriva creditorilor, dupa ce Tribunalul Bucuresti a decis introducerea companiei in reorganizare judiciara, sub administrarea Casei de Insolventa Transilvania, iar executarea silita de catre ING a fost oprita. Potrivit reprezentantilor Flamingo, compania isi desfasoara in prezent

  • GarantiBank Romania a acordat credite de 1 milion euro prin Prima Casa

    GarantiBank Romania a acordat imprumuturi de 1 milion euro prin programul Prima Casa si asteapta aprobari pentru alte credite in valoare de 1 milion euro, a anuntat directorul general al bancii, Murat Atay. "Asteptam aprobari pentru credite in valoare de 1 milion euro si, in aceste conditii, s-ar putea sa cerem o marire a plafonului deja aprobat", a spus Atay.

  • Bancile vor inaspri standardele de creditare a firmelor si aplica tratament defavorabil IMM-urilor

    O cincime din banci au inasprit standardele de creditare a companiilor in trimestrul III, iar IMM-urile s-au confruntat cu un tratament defavorabil in privinta accesului la finantare, arata un sondaj BNR in randul bancilor, care estimeaza inasprirea standardelor de creditare in ultimul trimestru. "Desi se manifesta o tendinta de atenuare a caracterului restrictiv

  • Prima Casa a adus mai putine cereri de credite decat anticipau bancile

    Cererea de credite ipotecare a crescut usor in trimestrul III pe fondul programului Prima Casa, insa sub asteptarile bancilor, care estimeaza pentru ultimul trimestru al acestui an sporirea cererii fata de perioada precedenta, arata un sondaj BNR efectuat in randul bancilor. Astfel, doar 12% dintre banci au resimtit o crestere a numarului de cereri de imprumuturi, tendinta ce a revenit dupa aproximativ

  • Americanii consuma 34 Gigabyti de informatie pe zi

    Conform unui studiu recent realizat de University of California, americanii sunt unii dintre cei mai mari consumatori de informatii culese din sursele mass-media sau cu ajutorul altor tehnologii de comunicare. Porivit cercetatorilor, in medie, un american "digera" zilnic 34 Gigabyti de informatie, iar timpul alocat pentru aceasta activitate este de aproximativ 11,8 ore pe zi

  • Datoria externa a Greciei, la cel mai mare nivel din intreaga istorie (Video)

    Datoria externa a Greciei a atins nivelul record de 300 de miliarde de euro, fiind in directa legatura cu actuala criza financiara conform declaratiilor ministrului de Finante Philippos Sachinidis, citate de BBC. Anuntul vine la cateva zile dupa ce agentia de consultanta financiara Fitch a scazut atat ratingul suveran al Greciei, cat si ratingul principalelor banci locale

  • Cum variaza pretul unui pachet de tigari in lume

    Conform unei analize a pubicatiei britanice The Economist, fumatul este un obicei pe cat de costisitor in unele tari, pe atat de ieftin in altele, pretul unui pachet de tigari variind intre un maxim de 10 dolari si un minim de 0,5 dolari. Pentru a da o rigoare si mai mare analizei, editorii revistei au raportat pretul efectiv al tigarilor la puterea de cumparare a populatiei

  • Cum vor arata automobilele din 2030 in viziunea Nissan (Foto)

    Nissan a castigat concursul de design auto de la Los Angeles, in cadrul caruia companiile participante au avut ca sarcina imaginarea unui automobil care ar putea sa corespunda cu standardele de peste 20 de ani. Japonezii de la Nissan au propus conceptul V2G, un vehicul in a carei constructie s-au folosit nanotehnologii si o serie de alte inovatii abia iesite din

  • Seful JPMorgan, declarat bancherul anului in SUA

    Revista American Banker l-a numit pe Jamie Dimon, presedinte si director executiv al JP Morgan, bancherul anului 2009 in SUA, iar pe Josue Robles Jr, presedintele United Services Automobile Association (USAA), investitorul anului. Intr-o perioada de intense schimbari economice si de rearanjare a configuratiei finaciare, Dimon a reusit sa demonstreze puternice calitati

  • Peste 50% dintre romani vin la serviciu chiar si cand sunt bolnavi

    Peste jumatate dintre angajatii din Romania vin la serviciu chiar daca sunt bolnavi sau se simt rau, arata un sondaj recent realizat de site-ul de recrutare Myjob in perioada 9 noiembrie - 9 decembrie pe un esantion reprezentativ de 7.383 persoane. 33.93% dintre respondenti se prezinta la locul de munca si daca sunt bolnavi, de teama sa nu-si piarda jobul, iar alti 23,26%

  • Taxa de poluare pentru un Logan nou va fi cuprinsa intre 363 de euro si 774 de euro

    Valoarea minima a taxei de poluare pe care o va plati la prima inmatriculare posesorul unui Logan nou, incepand cu 1 ianuarie 2010, va fi de 363 de euro, in timp ce pentru versiunea cu cea mai mare capacitate cilindrica si cel mai inalt grad de poluare se va achita suma de 774 de euro. Pentru modelul Kia Cee'd, cea mai vanduta masina de import in acest

  • Fara FMI, cursul ar fi fost de 6 lei/euro, adica ar fi urcat cu 67%

    Daca nu ar fi imprumutat cele 12 miliarde de euro de la FMI in primavara, romanii ar fi trebuit sa faca fata unui curs de pana la 6 lei pentru un euro, sustin oficialii BNR. Practic, lipsa acordului ar fi insemnat o depreciere de pana la 67% pentru leu, de la un nivel de 3,6 lei/euro in toamna anului trecut. O astfel de depreciere ar fi facut aproape imposibila plata ratelor la creditele in valuta si ar fi scumpit

  • Cersetoria pe Internet, o solutie de criza

    In ultimii ani, reteaua globala a devenit o copie din ce in ce mai fidela a lumii reale, cu crimele, iubirile si luptele ei. Si, oricat de bizar ar parea, nu lipsesc nici cersetorii online. "Ciber-cersetoria" nu se deosebeste de intinsul mainii pe strada decat prin mediul unde se desfasoara. Primul caz celebru a aparut abia in 2002. Karyn Bosnak, o producatoare

  • Interventiile BNR pe piata valutara urca dobanzile pe interbancar

    Dobanzile din piata monetara au crescut puternic, la 11,50-12% pe an, mult peste nivelul dobanzii de politica monetara, de 8% pe an. Analistii spun ca aceasta evolutie nu este surprinzatoare, pentru ca reprezinta efectul vanzarilor de valuta pe care Banca Nationala a Romaniei le-a realizat pentru a sustine leul. "Banca centrala a vandut foarte multa valuta pentru a tine

  • Basescu incearca sa-l convinga pe Isarescu sa accepte functia de premier

    Seful statului incearca sa-l convinga pe guvernatorul BNR sa accepte functia de premier, oferindu-i garantia unei perioade in care sa-si pastreze si postul de la Banca Nationala, asa cum s-a intamplat in 1999-2000, cand acesta a condus guvernul CDR, potrivit unor surse din PD-L, citate de Gandul. Mugur Isarescu este in continuare prima optiune de premier a presedintelui Traian Basescu

  • Top 5 carduri de credit cu cele mai mici dobanzi

    Fie ca este folosit pentru a face cumparaturi pe datorie, fie ca este utilizat chiar ca un instrument de imprumut rapid, cardul de credit are din ce in ce mai multa cautare in randul romanilor. Daca dobanda anuala efectiva atinge uneori procente de peste 30%, exista insa si banci care emit astfel de carduri care genereaza costuri mai mici

  • Imprumuturile mici sunt cel mai greu de returnat: ponderea restantelor este 6,8%

    Imprumuturile pentru consum au cea mai mare rata de neperformanta. Astfel, pe masura ce rata somajului a urcat de la 4,4% anul trecut la aproape 7% in septembrie 2009, restantele la creditele de pana in 20.000 de lei acordate populatiei au ajuns sa aiba o pondere de 6,8%, dubla fata de cea din 2008. Iar analizat pe tipuri de finantari, creditele in lei au generat cele mai

  • Nu poti economisi, nu lua imprumut!

    Un roman din doi spune ca nu poate economisi niciodata, iar un roman din trei pune deoparte mai putin de 300 de lei, adica mai putin de 80 de euro pe luna. Daca punem constatarile din sondajul Metro Media Transilvania in relatie cu creditarea, de exemplu, putem ajunge usor la concluzia ca, pentru majoritatea romanilor creditele, in special cele pe card la care dobanda e mai piperata, sunt poveri greu de dus. De aceea, decizia de a lua un imprumut

  • Consultantii fiscali fura din activitatea expertilor contabili

    Potrivit modificarilor aduse Codului de Procedura Fiscala prin Legea nr. 52 din 2009, prevederea care obliga toate persoanele juridice sa obtina certificarea declaratiei anuale pe profit, respectiv formularul 101, de catre un consultant fiscal va intra in vigoare din 2010. Astfel, peste 660.000 de firme vor trebui sa apeleze la serviciile consultantilor fiscali. Exceptie de la aceasta regula vor face companiile

  • Societe Generale a finalizat tranzactia de preluare integrala a Credit du Nord

    Societe Generale si Dexia au anuntat, vineri, ca au finalizat tranzactia prin care banca franceza va prelua restul de 20% din actiunile Credit du Nord, pentru 645 milioane euro, relateaza cotidinul francez Les Echos. De asemenea, Societe Generale va plati 31 milioane euro pentru divizia de administrare a activelor Etoile Gestion a Credit du Nord, au precizat cele doua

  • UNNPR cere amanarea introducerii, din ianuarie, a certificatului energetic, care ar bloca piata

    Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania cere amanarea termenului de aplicare a legii care impune introducerea din ianuarie a certificatului energetic la vanzarea, cumpararea sau achizitia de locuinte, spunand ca masura va ridica pretul locuintelor vechi cu cel putin 5-10% si va bloca piata. "Prin urmare, UNNPR solicita Guvernului si Parlamentului

  • Investitiile straine directe in Romania la 10 luni nu mai acopera integral deficitul de cont curent

    Investitiile straine directe in Romania s-au redus in primele zece luni cu 51,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 3,72 miliarde euro, fiind pentru prima data in cursul acestui an sub nivelul deficitului de cont curent, a anuntat banca centrala. Deficitul contului curent in perioada ianuarie-octombrie 2009 a fost finantat in proportie de 94,1% prin investitii

  • BCR opreste functionarea good.bee tranzactii mobile si internet banking vineri si sambata noapte

    Banca Comerciala Romana a anuntat ca vineri, 11 decembrie, intre orele 22:00-24:00, si sambata, 12 decembrie, intre orele 22:00-24:00 va opri functionarea serviciului good.bee tranzactii mobile si a celui de internet banking. "Oprirea temporara are ca scop imbunatatirea sistemului informatic, fapt ce va conduce la cresterea calitatii serviciilor oferite", sustin

  • UE solicita FMI sa ia in calcul impunerea unei taxe globale asupra tranzactiilor financiare

    Reprezentantii Uniunii Europene (UE) solicita Fondului Monetar International (FMI) sa ia in considerare aplicarea unei taxe globale asupra tranzactiilor financiare, potrivit unui document ce ar urma sa fie adoptat vineri, relateaza Yahoo Finance. Reprezentantii celor 27 de state membre ale UE, reuniti la Bruxelles nu reiau in mod explicit cererea Marii Britanii si a Frantei

  • Inflatia anuala s-a accentuat in noiembrie la 4,65%, peste asteptari

    Rata anuala a inflatiei a urcat in noiembrie la 4,65%, dupa ce preturile de consum au crescut cu 0,67% fata de octombrie, peste asteptarile analistilor, in special ca urmare a majorarii preturilor la marfurile nealimentare si la produsele alimentare, arata datele publicate vineri de Statistica. Analistii se asteptau ca inflatia anuala sa se plaseze in noiembrie

  • Livrarile de noi spatii logistice au scazut, in 2009, in Capitala de noua ori, la doar 30.000 mp

    Livrarile de noi spatii logistice au scazut, in 2009, in Capitala, de 9 ori, la doar 30.000 mp, de la 270.000 mp in 2008, iar numarul total de trazactii a fost de 50.000 mp, din care 70% au constituit relocari si 30% cereri noi de spatii, au declarat reprezetantii Cefin Real Estate Asset Management. "In Bucuresti, doar 30.000 mp au fost livrati in 2009, comparativ

  • BNR: Deficitul de cont curent s-a redus de 3,6 ori in primele zece luni

    Deficitul balantei de plati a Romaniei s-a redus cu 72,2% in primele zece luni din 2009, la 3,954 miliarde euro, pe fondul comprimarii semnificative a deficitului comercial, cu 66,9%, arata datele publicate, vineri, de Banca Nationala a Romaniei (BNR). In primele zece luni din 2008, deficitul de cont curent insumase 14,205 miliarde euro.

  • Banca austriaca Gutmann, specializata in private banking, isi deschide un birou la Bucuresti

    Bank Gutmann, institutie financiara austriaca specializata in servicii de private banking, isi va deschide la inceputul anului viitor un birou in Bucuresti, a declarat vineri Ilinca von Derenthall, senior officer in cadrul bancii. "Pana in prezent ne desfasuram activitatea in Romania prin pasaportare, acum vom deschide un birou, prin care vom oferi consultanta. Administrarea

  • Datoria externa totala a Romaniei a crescut cu 8,1% in primele zece luni, la 77,9 miliarde euro

    Romania inregistra la finalul lunii octombrie 2009 o datorie externa totala de 77,9 miliarde euro, in crestere cu 8,1% (5,87 miliarde euro) fata de finalul lui 2008, insa a scazut usor fata de valoarea de la finalul lunii septembrie, a anuntat vineri Banca Nationala a Romaniei (BNR). La 30 septembrie, datoria totala a Romaniei se cifra la 78,125 miliarde euro

  • Banca Romaneasca a redus marja de dobanda pentru trei tipuri de credite cu cel putin 1pp

    Banca Romaneasca a redus dobanda variabila perceputa la creditele cu garantii din oferta actuala, cu cel putin 1 punct procentual, prin micsorarea marjelor bancii, dar a marit comisionul de acordare a creditului ipotecar cu 1 punct procentual, a anuntat vineri banca. Astfel, au fost aduse modificari creditului ipotecar "Rezidential", creditului ipotecar si creditului

  • Farmache: Nu exclud un nou mandat ca presedinte al BVB, mai am de lamurit anumite aspecte

    Presedintele Bursei de Valori Bucuresti (BVB), Stere Farmache, a declarat ca "nu exclude" candidatura pentru un nou mandat in aceasta functie, in conditiile in care cel actual expira la inceputul lui februarie 2010, insa "mai are de lamurit anumite aspecte". "Nu exclud posibilitatea unui nou mandat. Momentan mai am de lamurit anumite aspecte, dincolo de care ramane

  • ING coboara estimarile pentru evolutia cursului in 2010, la 4,40 lei/euro in 6 luni

    ING si-a revizuit in scadere estimarile privind evolutia leului anul viitor si estimeaza un curs de schimb de 4,40 lei/euro la jumatatea lui 2010, in opinia analistilor aprecierea monedei nationale urmand sa continue pana la 4,25 lei/euro la finalul anului. "Am imbunatatit estimarile pentru leu, dar estimam o tendinta similara a cursului de schimb. Probabilitatea unui leu

  • Sansele BNR de a-si atinge tinta de inflatie pe 2009 au scazut drastic

    Sansele BNR de a-si atinge tinta de inflatie la finalul acestui an - al carei interval este cuprins intre 2,5%si 4,5% - au scazut puternic dupa ce datele privind rata inflatiei in noiembrie, de 4,65%, indica o crestere peste asteptari a preturilor, sustin analistii chestionati de NewsIn. "Conform calculelor noastre, inflatia lunara ar trebui sa fie de 0,1% in decembrie

  • Instabilitatea politica si tendinta din regiune au urcat cursul de schimb la 4,2477 lei/euro

    Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat vineri un curs de referinta de 4,2477 lei/euro, in urcare cu peste un ban (0,31%) fata de cel de joi, dupa ce instabilitatea politica si sentimentul negativ fata de regiune au depreciate leul in prima parte a zilei. Banca Nationala a Romaniei (BNR) afisase, joi, un curs de referinta de 4,2347 lei/euro. "Leul si-a continuat