Romania are trei companii prezente in clasamentul Deloitte Technology Fast 500 EMEA
Data publicarii: 22-12-2016 | EconomieRomania este prezenta cu trei companii in topul Deloitte Technology Fast 500 EMEA al celor mai dinamice companii de tehnologie din Europa, Orientul Mijlociu si Africa, se arata intr-un comunicat al Deloitte, remis, joi, AGERPRES.
Cele trei companii sunt Tremend, Trencadis și Accesa. Acesta fac parte dintr-un pluton de 39 de companii din Europa Centrală și de Est care au intrat în clasament, după ce anterior au fost incluse în clasamentul Fast 50 al celor mai dinamice companii din regiune.
Liderul clasamentului este compania suedeză Fingerprint Cards, care operează în industria biometrică și are o rată de creștere a veniturilor de 28.000% în ultimii patru ani. Cu o creștere de 13.052%, compania poloneză Codewise este cea mai bine plasată din regiune în Deloitte Technology Fast 500 EMEA, ocupând locul al treilea.
Tremend, o companie specializată în consultanță și soluții software, cu peste 11 ani în business, este cea mai bine plasată companie românească, ocupând locul 285, cu o rată de creștere de 399%. Trencadis, un integrator de sisteme IT care își propune să optimizeze și să inoveze procesele de lucru ale companiilor și instituțiilor în relațiile acestora cu clienții și consumatorii, ocupă locul 301, cu o rată de creștere de 383%. Accesa, o companie care accelerează experiențele digitale folosind tehnologii mobile, cloud sau dispozitive conectate, este pe locul 353, cu o rată de creștere de 330%.
"Industria IT din România este de multă vreme recunoscută pentru inovație și echipele sale de profesioniști dedicați și bine pregătiți. Clasamentul Technology Fast 500 EMEA demonstrează încă o dată că inovația generează, în cele din urmă creștere, chiar și pe o piață în curs de maturizare și tot mai competitivă", a declarat Alina Mirea, partener Deloitte România și coordonator local al proiectului, citată în comunicat.
Ediția din acest an a clasamentului Deloitte Technology Fast 500 EMEA este dominată de companiile din industria software, care numără peste jumătate dintre participanți. Sectorul media este reprezentat de 24% dintre companii, în timp ce sectorul comunicațiilor este pe locul trei (cu peste 10% dintre participanți). Creșterea medie anuală a veniturilor tuturor companiilor din clasament este de 967%, față de 1.012%, realizat anul trecut.
Europa Centrală are 39 de reprezentanți în clasamentul EMEA: Polonia este reprezentată de 15 companii, șase vin din Cehia, patru din Slovacia, în timp ce Croația, România și Ungaria au câte trei companii fiecare. Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Lituania, Serbia și Slovenia au fiecare câte un reprezentant.
Clasamentul Deloitte Technology Fast 500 EMEA reunește companiile de tehnologie cu cea mai mare rată de creștere din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) în ultimii patru ani. Aflat la a șaisprezecea ediție, programul include peste 20 de țări participante, inclusiv Belgia, Franța, Finlanda, Germania, Italia, Olanda, Turcia, Europa Centrală și Marea Britanie.
Pentru a se califica în clasament, companiile trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să dezvolte sau să creeze tehnologii noi și/sau să investească o parte semnificativă din capital în cercetare și dezvoltare; să aibă o structură de acționariat care exclude subsidiarele deținute majoritar de entități strategice; să aibă sediul într-una din țările participante; să fie în business de cel puțin patru ani, să aibă un venit operațional de minimum 50.000 de euro pe an și de cel puțin 800.000 de euro în anul curent.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale